DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Teodorovici arată spre contractele cu statul ale 'deontologilor ipocriţi': Lideri ai opoziţiei luaţi în vizor

Inquam Photos / George Calin
eugen teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, lansează acuzaţii grele după ce a participat la sărbătoarea urcatului oilor la munte, în Novaci, judeţul Gorj. Teodorovici acuză reprezentanţii opoziţiei că batjocoresc tradiţiile populare, pentru că şi-au adus activiştii la Novaci să huiduiască oficiali guvernamentali. Mai mult, ministrul de Finanţe arată spre contractele cu statul ale fostului ministru tehnocrat al Muncii, Dragoş Pîslaru, şi nu numai.

CITEȘTE ȘI: Câtă mișcare trebuie să faci pentru a încetini procesul de îmbătrânire a inimii

"Azi, la Novaci și la Polovragi....în alb și negru.

O zi frumoasă de final de mai în Novaci - orășelul ce se deschide îndrăzneț către culmile Parângului.

O zi de sărbătoare tradițională a Urcatului oilor la munte.

O zi cu copii frumoși, cu oameni veseli și iubitori de natură și de tradiții, cu port, joc și cântec popular.

O zi în care au fost invitați atât oficiali ai guvernului, cât și alți oameni politici, pentru a participa la momentul festiv și a trăi, alături de localnici și turiști, emoția tradițiilor unui nou început de an pastoral.

O vizită la Mănăstirea Polovragi, despre care Regina Maria spunea că este "o adevărată armonie în alb".

Dar și o zi în care....

Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam nefiind capabili să înțeleagă și să simtă trăirile asociate acestor obiceiuri.

Opoziția a ales să "vândă" electoral un prilej de bucurie, transformându-l în show politic grotesc, cu militanți aduși să înjure și cu politruci mascați în jalnici reporteri de teren, care s-au întrecut în relatări jurnalistice de tip fake news, depășindu-și chiar nivelul pe care îl știam de pe vremea când erau numai în spatele ecranelor.

Sunt aceiași deontologi ipocriți care, deși obișnuiți ai beneficiilor aduse de contractele încheiate cu statul, se întrec acum în a da lecții de moralitate, inclusiv în domeniul economic. De aceea, mi s-ar părea interesant ca acești reprezentanți promovați insistent si total nejustificat de către opoziție, cum este și “prea-curatul” Dragoș Pîslaru, să ne spună care este ponderea contractelor încheiate din banii publici de către firmele lor, pentru ca, ulterior, să poată analiza, fiecare dintre dumneavoastră, cât de reale sau credibile mai pot fi argumentele de ordin economic și lecțiile teoretice pe care le promovează.

Cât despre celălalt “viteaz”, mincinosul Cîțu sau Petrică din povestea cu lupul, nu știu ce ar mai fi de spus ... mediul economic privat deja l-a trimis pe tușă ... și nu ca rezervă! PNL a înțeles să promoveze un astfel de "specialist". Orice comentariu este de prisos ...

Doar atât vor și pot unii!

Eu vreau mai mult pentru o țară ca România în Europa și în lume.

Eu #insistpentruRomania", scrie Teodorovici pe Facebook.

Comentariile lui Teodorovici vin după ce sâmbătă seara, liberalul Florin Cîţu îl acuza că a intervenit pentru a-l elimina dintre vorbitorii oficiali de la sărbătoarea din Gorj. Liderul senatorilor PNL promitea un protest inedit la Novaci.

CITESTE SI: Semnalele pe care ţi le transmite propriul corp: Cum ştii că ai tensiunea prea mare sau prea mică. .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.