DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Teodorovici, după ce a vrut să joace 'all in' la Congres: 'Am ridicat această provocare cu atât mai mult cu cât nu mă temeam de niciun fel de competiţie'

teodorovici dancila

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, care şi-a retras candidatura de la funcţia de preşedinte executiv al PSD, a declarat vineri că a încercat să ridice, prin candidatura sa, nivelul competiţiei şi că s-a retras după ce propunerea lui ca acela care pierde să se retragă şi din funcţia deţinută în Guvern nu a fost acceptată.

"Eu nu am încercat decât să ridic nivelul competiţiei şi să spun foarte clar, să aduc ceva în plus şi pentru a demonstra că nu am niciun fel de teamă de niciun fel de competiţie am spus foarte clar că ar fi foarte corect ca cel care pierde să se şi retragă din funcţia pe care o deţine. (...) Eu am spus ori mergem în această variantă, ori mă retrag. Ca oficial, ca demnitar, ca ministru într-un Guvern trebuie să faci ce trebuie să faci pentru ţară în primul rând, pentru Guvern şi mai târziu pentru partid. Plecând de la un principiu, care din punctul meu de vedere nu a fost corect aplicat, am ridicat această provocare cu atât mai mult cu cât nu mă temeam de niciun fel de competiţie, cu atât mai mult în aceasta în care mă înscrisesem acum câteva zile", a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, ar fi avantajat în competiţia pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD în contextul relaţiei pe care acesta o are cu primarii, Teodorovici a răspuns: "Nu. Asta doar în mintea celor care nu înţeleg faptul că într-un Guvern ministrul de Finanţe este cheia şi pe legea pensiilor, şi pe salarizare, şi pe PNDL, şi pe FDI şi cam pe tot". 

Eugen Teodorovici a precizat că el colaborează foarte bine cu toţi colegii.  "Cred că nu este cineva care să îmi reproşeze din punct de vedere profesional sau uman ceva. Dacă este cineva şi poate să o facă să o facă, dar nu cred că este cineva", a afirmat el. 

Social-democratul a precizat că la congresul de sâmbătă o va vota pe Viorica Dăncilă la funcţia de preşedinte al PSD. 

"Dânsa ar trebui să fie apreciată pentru toate problemele pe care le înfruntă astăzi şi într-o situaţie pe care partidul nu a mai întâlnit-o până în prezent şi face faţă cu brio. Nu ar trebui să fie pusă pe picior de egalitate cu alţi colegi din partid, cu foarte mare experienţă în politică. Sunt convins că dacă ar fi fost în locul domniei sale nu ar fi făcut faţă cum face dânsa astăzi", a mai spus Teodorovici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.