Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teodorovici propune pact de neagresiune și anunță modificarea OUG 114

romanialibera.ro
Eugen Teodorovici

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple prin care opoziția îi cere demisia din funcție, că OUG 114 va fi modificată, dar că cei din PNL, USR și PMP sunt demagogi.

Teodorovici a spus că opoziția a greșit titlul moțiunii simple intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională” și că aceasta ar fi trebuit să se numească „Demagogia PNL-ista si USR-ista submineaza economia nationala”. Ministrul s-a exprimat dezamagirea ca opozitia permite „evidentierea unor scribi sau copisti demagogi”.

Teodorovici a adăugat că moțiunea împotriva sa este plină de greșeli gramaticale, „enunțuri economice incorecte”, date interpretate partizan, „prea multă poezie” și „un ghiveci de inconsecvențe”.

Acesta a spus că a rugat un student să-i spună punctele tari și slabe ale moțiunii și a menționat că studentul a găsit contradicții în textul opoziției.

Ministru a spus că nu înțelege cu susține opoziția că efectele OUG 114 vor afecta consumatorii din moment ce românii vor plăti mai puțin la utilități.

Teodorovici a mai taxat „maniera apocaliptică” în care opoziția prezintă deciziile Guvernului.

În același timp, el a propus partidelor din opoziției un „pact de neagresiune” și un dialog constructiv pe marile decizii economice.

Ministrul Finanțelor a indicat că OUG 114 va fi modificată, dar nu a spus concret ce schimbări va aduce Guvernul.

Citește și: Dosarul lui Liviu Dragnea este aproape de final. Pe 15 aprilie procesul s-ar putea termina

Moțiunea simplă intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională” și iniţiată de grupurile PNL, USR şi PMP la adresa ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici, se va vota miercuri în plenul Camerei Deputaților.

„Ne-ați mințit, iar pentru asta trebuie să plecați din funcția de ministru al Finanțelor. Ne-ați amăgit că nu veți introduce taxe noi în România, și cu ce ne-am ales? Ați spus una și ați făcut alta. Măsurile adoptate prin OUG 114/2018 îi lovesc cel mai tare exact pe cei pe care dumneavoastră v-ați lăudat că vreți să îi apărați: consumatorii români. Domnule ministru, la finalul anului trecut, România încă nu avea o proiecție de buget pentru anul 2019. Ministerul condus de dumneavoastră încă aduna, de pe unde mai putea, bani pentru a închide, târâș-grăpiș, bugetul pe anul 2018. Nu exista nicio prognoză publică despre veniturile și încasările pe anul 2019. Am văzut doar o poză în care câțiva politruci rupți de realitate zâmbeau și pretindeanu că fac bugetul țării. Fără niciun calculator în față pentru a lucra sutele de pagini din buget”, arată partidele Opoziției în textul moțiunii simple.

Formațiunile din Opoziție îi reproșează lui Eugen Teodorovoci OUG 114/2018 fiscală care are efecte dezastruoase asupra românilor și a băncilor.

De asemenea, parlamentarii PNL, USR și PMP spun că ministrul Finanțelor vrea să transforme ANRE și ANCOM într-o pușculiță de miliarde de euro a PSD.

Aleșii Opoziției fac o trecere în revistă și a reacțiilor negative cu privire la OUG 114 fiscală a BNR, BERD sau divizia Băncii Mondiale.

Totodată, aceștia reamintesc și despre faptul că unele companii din România au anunțat că amână investițiile în zona Mării Negre, după adoptarea ordonanței 114.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.