DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Teoria conspiraţiei, desființată printr-o formulă matematică

conspiratie

Teoriile conspiraţiei pot fi demontate printr-o formulă matematică pusă la punct de un savant de la Universitatea Oxford. Acesta a reuşit să demonstreze că dacă ar fi fost adevărate, cele mai mari secrete ale omenirii ar fi trebuit să reziste doar câţiva ani.

Atentatele din 11 septembrie 2001 au fost organizate de serviciile secrete americane, Lady Diana a fost asasinată, iar americanii nu au pus niciodată piciorul pe Lună. Iată doar câteva dintre cele mai răspândite teorii ale conspiraţiei, care au inflamat spaţiul virtual şi o parte a presei din întreaga lume, în ultimele decenii.
Iar lista scenariilor fanteziste poate continua cu extratereştrii care au intrat deja în contact cu rasa umană (şi nu cu oricine, ci direct cu preşedintele american Dwight Eisenhower), Iisus Cristos care era căsătorit şi ar fi avut chiar şi copii şi Elvis Presley care de fapt n-ar fi murit, ci ar trăi bine mersi în Buenos Aires.
Un om de ştiinţă de la Universitatea Oxford, dr. David Robert Grimes a folosit o formulă matematică prin care a reuşit să facă legătura între succesul unei teorii a conspiraţiei şi diverşi factori, precum numărul celor care au contribuit la "fabricarea" ei, posibilitatea unei scurgeri de informaţii şi chiar decesul unora dintre conspiratori, potrivit jurnalului Plos One, scrie rfi.ro.
Savantul a testat ecuaţia matematică pe un număr de patru teorii ale conspiraţiei: cea potrivit căreia omul nu a ajuns niciodată pe Lună, teoria care spune că schimbările climatice sunt o teză falsă, credinţa potrivit căreia vaccinurile provoacă autism şi în fine, teoria conform căreia companiile farmaceutice au ascuns tratamentul pentru cancer.
Formula aplicată de cercetătorul britanic arată că dacă cele patru teorii ale conspiraţiei ar fi fost adevărate, multe ar fi fost deja spulberate.
De exemplu, teoria privind Luna ar fi rezistat cel mult trei ani şi jumătate, cea despre schimbările climatice ar fi fost spulberată după aproape patru ani, teoria privind vaccinul ar fi "murit" în aproximativ trei ani, iar cea legată de cancer, în cel mult trei ani şi două luni.
De asemenea, savantul de la Oxford a stabilit că durabilitatea unei teorii a conspiraţiei depinde şi de numărul de oameni implicaţi în conceperea ei. Astfel, cercetătorul a aflat că pentru ca un lucru să rămână secret timp de peste o sută de ani, e nevoie să fie implicate cel mult 125 de persoane. Un complot ce implică peste două mii cinci sute de oameni poate rămâne îngropat cel mult cinci ani.
Dacă ne gândim că pasul făcut pe Lună în 1969 a implicat cel puţin patru sute de mii de angajaţi ai NASA, dacă totul ar fi fost o păcăleală, nu ar fi trebuit să reziste mai mult de câţiva ani.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.