Liderul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, susţine că decizia democratului Marian Lupu de a se retrage din cursa electorală ar fi dovada faptului ca Maia Sandu este un candidat comun convenit în cadrul unei întrevederi pe care Vlad Plahotniuc a avut-o la Washington cu subsecretarul de stat american pentru afaceri euroasiatice, Victoria Nuland, informează miercuri Radio Chişinău.
Potrivit lui Dodon, această decizie ar trăda un amestec al administraţiei de la Washington în procesul electoral din Republica Moldova. "De la bun început am fost cu toţii antrenaţi într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forţelor pro-guvernamentale şi pro-europene într-o singură platformă electorală', a declarat candidatul PSRM, creditat cu cele mai mari şanse în cursa electorală din 30 octombrie, potrivit sondajelor de opinie.
În acest context, Igor Dodon a anunţat că acum socialiştii se vor mobiliza pentru a câştiga alegerile din primul tur.
Candidatul democrat Marian Lupu a anunţat miercuri că se retrage din cursa electorală pentru preşedinţia republicii şi o va susţine pe Maia Sandu, în condiţiile în care aceasta "are cele mai mari şanse să-l învingă pe Igor Dodon", candidatul socialist, informează agerpres.ro.
Citește și: Pentru prima dată în istorie, virusul hepatitei C a fost fotografiat / VIDEO