Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teribilism dus la extrem: un tânăr de 19 ani a LOVIT două mașini de poliție

masini politie

Un tânăr de 19 ani, care obținuse permisul în urmă cu șase luni, a lovit vineri seară cu mașina două autospeciale de poliție venite la un accident și un alt autoturism pe A1, sensul către Pitești, un polițist fiind rănit și dus la spital, anunță Poliția Română.

Citește și: Klaus Iohannis a activat opțiunea NUCLEARĂ: Liviu Dragnea, prins între ciocan și nicovală/ANALIZĂ

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au transmis că vineri seară, la ora 21:55, un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Giurgiu, care își luase permisul de conducere în urmă cu aproximativ șase luni, a condus o mașină pe Autostrada 1 București- Râmnicu Vâlcea, pe sensul către Pitești, iar la kilometrul 12, din cauza neatenției, a pierdut controlul volanului și a lovit o autospecială de poliție, aflată pe banda de accelerare, după care a lovit în partea din spate și o altă autospecială de poliție, aflată tot pe banda de accelerare.

Cea de-a doua autospecială de poliție a fost proiectată într-o mașină aflată pe aceeași bandă, care fusese implicată într-un accident rutier.

După ce a lovit cele două autospeciale de poliție, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a acroșat și un alt autovehicul condus regulamentar, pe banda a doua, de către un bărbat.

Un agent de poliție, care se afla într-o autospecială, a fost lovit și ulterior transportat la Spitalul Universitar, pentru îngrijiri medicale. Polițistul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor și a fost externat deja.

Șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cele două autospeciale de poliție se aflau pe banda de accelerare, cu luminile giratoare în funcțiune, veniseră pentru a face cercetarea la fața locului a unui accident rutier.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.