Termenul până la care poate fi cerută amânarea ratelor se măreşte la 45 de zile, de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgență

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 30-03-2020

Actualizat: 30-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Termenul până la care poate fi cerută amânarea ratelor se măreşte la 45 de zile, de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgență, iar premierul Ludovic Orban a spus că modificările aduse ordonanţei prevăd ca în cazul creditelor ipotecare să nu se mai recurgă la capitalizare, anunță MEDIAFAX.

Guvernul majorează termenul până la care poate fi trimisă cererea de amânarea a ratelor până la 45 de zile de la publicarea ordonanţei. Totodată, dacă cei care au restanţe la credite, au posibilitatea să le plătească până la momentul depunerii cererii.

Citește și: Sindicaliștii din Poliție îl atacă pe Streinu-Cercel: Dacă un ‘specialist’ gândea așa

„Deci nu se mai capitalizează creditele ipotecare. Doi, se prelungeşte termenul până la care se poate depune cererea de către persoană fizică, sau persoană juridică şi trei, la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, li se dă posibilitatea celor care solicită, ca până la momentul la care solicită, în caz că au restanţe la plata creditelor, să poată să-şi aducă creditele la zi”, a spus premierul Ludovic Orban.

Ordonanţa de Urgenţă care prevede amânarea plăţii ratelor pentru credite, a fost retrasă luni de la publicarea în Monitorul Oficial pentru ca Ministerul Finanţelor să clarifice anumite prevederi.

Citește și: Document făcut public de Dumitru Coarnă! Și fără măști de protecție, polițiștii sunt obligați să intre în misiuni cu persoane infectate cu coronavirus

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri