Teroare nocturnă în Ucraina: rachete lansate de armata rusă au lovit o zonă rezidențială din Zaporojie

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 06-11-2022

Actualizat: 06-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Primarul interimar din Zaporojie, Anatoli Kurtiev, a raportat că invadatorii ruși au lansat un atac cu rachete asupra oraşului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lovind o zonă rezidențială, scrie RBC, conform Rador.

Potrivit acestuia, după bombardament în oraş a izbucnit un incendiu. „Noaptea trecută, ruşii au adus din nou nenorocire în orașul nostru. Bombardele inamice au distrus o clădire aparţinând infrastructurii civile și, conform datelor preliminare, din păcate, au luat viața unei persoane”, a scris primarul pe Telegram.

Un înalt oficial rus a declarat joi că Rusia ar fi împiedicat un atac ucrainean asupra centralei nucleare din Zaporojie, în timp ce Kievul spune că de fapt Rusia este cea care a atacat uzina pentru a o conecta la reţeaua sa electrică, relatează Reuters şi EFE.

Bombardamentele repetate în perimetrul centralei, de care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc, cresc probabilitatea unui grav accident, la numai 500 km de centrala de la Cernobîl, locul celui mai devastator dezastru nuclear produs în 1986.

Unităţi militare speciale ruse păzesc uzina, iar specialiştii ruşi din domeniul nuclear se află la faţa locului. Cu toate acestea, centrala de la Zaporojie continuă să fie operată de personal ucrainean.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri