Un grup de patru ''terorişti'' veniţi din Turcia a fost neutralizat în Iran, unul a fost ucis, unul a fost arestat şi alţi doi au reuşit să fugă, a anunţat un responsabil al armatei de elită din Iran, citat vineri de agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. Cei patru bărbaţi au fost interceptaţi joi de Gardienii Revoluţiei în apropiere de oraşul Salmas (nord-vest), în provincia Azerbaidjanul occidental, aproape de frontiera Iranului cu Turcia, potrivit lui Alireza Madani, comandantul armatei de elită iraniene din regiunea respectivă.
''Doi terorişti au reuşit să fugă spre Turcia, unul dintre ei a fost arestat şi altul a fost ucis în cursul operaţiunii'' întreprinse de către Gardienii Revoluţiei, a afirmat comandantul. ''Ei voiau să întreprindă activităţi teroriste în Iran'', a adăugat el, precizând că au fost confiscate puşti militare. El nu a indicat totuşi cărei grupări militare îi aparţineau cei patru ''terorişti''. De la jumătatea lunii iunie, incidente mai mult sau mai puţin violente au loc periodic între membri ai forţelor de securitate iraniene şi grupuri jihadiste sau rebeli kurzi şi opozanţi armaţi în apropiere de frontiera cu Irakul (vest), Afganistanul şi Pakistanul, conform Agerpres.































Comentează