Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, a explicat miercuri la Antena 3 CNN care este planul statului evreu de a anihila gruparea Hamas ai cărei luptători s-au ascuns deja în rețeaua de tuneluri subterane.
„Avem de-a face cu ceva care este inimaginabil, teribil și împotriva căruia trebuie să fim fermi și să luptăm. Așadar, motivația soldaților noștri, motivația rezerviștilor care au fost recrutați pentru a lupta în acest război este foarte puternică, iar așteptările sunt să îndeplinim, să atingem scopul care a fost definit de guvern, acela de a înlătura amenințare Hamas cu orice scop, cu orice preț. Iar guvernul face totul într-un mod foarte planificat”, a declarat oficialul.
„În primul rând vrem să facem în modul inteligent. Teroriștii Hamas sunt acum în tunelurile lor și sunt sub tensiune, așteaptă contraatacul nostru și va trebui să verificăm că, mai întâi de toate, am bifat toate scopurile pe care le-am avut la suprafață în ceea ce privește pregătirile și bombardarea instalațiilor care aparțin Hamas, despre care știm și, bineînțeles, trebuie să verificăm dacă daunele colaterale din Fâșia Gaza sunt cât mai mici posibil în ceea ce privește numărul de vieți omenești”, a adăugat ambasadorul.
Operațiunea este iminentă
„Tocmai de aceea, a fost acel apel către populația din nordul Fâșiei Gaza să se mute și de aceea încercăm alături de comunitatea internațională să oferim cât se poate de multe ajutoare umanitare pentru partea de sud. Operația terestră este iminentă. Nu știm când se va întâmpla. Nu vrem să expunem niciunul dintre planurile pe care le avem, dar nu există nicio îndoială în ceea ce privește sentimentele publice, că este un lucru pe care trebuie să îl facem. Toată lumea crede că armata ar trebui să facă în mod absolut”, a continuat Reuven Azar.
Ambasadorul a indicat că Hamas nu vrea să negocieze cu Israelul pentru că are alt scop:
„Scopul lor este să șteargă de pe fața pământului Israelul și să omoare cât de multe vrei se poate. Nu vor avea de gând să schimbe asta. Deci, dacă am crezut în trecut că putem trăi cu această amenințare apărându-ne dinspre granițe ca rezultat a ceea ce s-a întâmplat acum. Am ajuns la concluzia că nu avem altă alegere decât să intrăm în Fâșia Gaza și să înlăturăm această amenințare”
Comentează