Acţiunile Tesla au urcat joi pe Bursa de pe Wall Street la un nivel record, capitalizarea de piaţă a producătorului de vehicule electrice depăşind-o pentru prima dată pe cea a Facebook, transmite Reuters.
Acţiunile companiei conduse de miliardarul Elon Musk au crescut la finalul sesiunii de joi cu aproape 8%, la 816 dolari, astfel încât capitalizarea sa de piaţă a urcat la 774 miliarde de dolari, în timp ce capitalizarea de piaţă a Facebook s-a situat la 765 miliarde de dolari, după ce titlurile au crescut cu aproximativ 2%, arată datele Refinitiv. Tesla a devenit a cincea cea mai valoroasă companie de pe Wall Street, în urma Alphabet, firma mamă a Google.
Cu o creştere a acţiunilor de peste 700% în ultimele 12 luni, producătorul de vehicule electrice a devenit cea mai valoroasă companie auto din lume, chiar dacă producţia sa reprezintă doar o fracţiune faţă de cea a rivalilor, cum ar fi Toyota Motor, Volkswagen şi General Motors (GM).
Bloomberg a anunţat că fondatorul Tesla, Elon Musk a devenit joi cel mai bogat de pe planetă, după ce l-a depăşit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos. După creşterea înregistrată joi de acţiunile Tesla, averea lui Elon Musk a ajuns la 188,5 miliarde de dolari, cu 1,5 miliarde mai mult decât cea a lui Jeff Bezos, care deţinea titlul de cel mai bogat om din lume începând din luna octombrie 2017.
Analiştii se aşteaptă ca Tesla să raporteze pentru 2020 profituri nete de 1,2 miliarde de dolari, în timp ce GM şi Facebook ar urma să anunţe profituri nete de 5,8 miliarde de dolari şi, respectiv, 27,1 miliarde de dolari, conform datelor Refinitiv.
Tesla a depășit Facebook în materie de capitalizare de piață
București
23°C
Articole Similare

1.327
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
1.327

1.352
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
1.352

30
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
30

30
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
30

2.922
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
2.922

50
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
50

4.837
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
4.837

32
Piața neagră a țigaretelor scade în România, dar rămâne peste pragul critic: avertismente privind riscurile pentru buget și consumatori
32

74
Curs valutar, 6 aprilie: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
74

32
Crescătorii de ovine din România și Bulgaria, afectați de creșterea costurilor și importuri ilegale
32

25
Piața neagră a țigărilor se menține ridicată în România
25

5.013
UPDATE Lovitură grea înainte de Paște pentru mii de oameni: Angajații rămân fără locurile de muncă după intrarea oficială în faliment a Șantierului Naval Mangalia
5.013

102
Penurie de carburanți în Franța: Mai multe benzinării au rămas fără unii dintre combustibili pe care îi vând de obicei
102
















Comentează