Procesul unui jurnalist al postului BBC continuă miercuri într-un tribunal din Phuket (sudul Thailandei), unde el a fost pus sub acuzare pentru defăimare şi infracţiuni cibernetice în legătură cu o relatare de presă din 2015, transmite dpa, conform agerpres.ro.
Corespondentul BBC în Asia de Sud-Est, Jonathan Head, riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare după ce a scris despre pierderea proprietăţilor de către doi pensionari străini în urma unei escrocherii în Phuket.
Head şi Ian Rance, un cetăţean britanic rezident în Phuket, care a făcut obiectul relatării de presă şi care a fost de asemenea acuzat de defăimare, au pledat nevinovat în luna februarie.
Rance a declarat pentru BBC că soţia sa thailandeză i-a falsificat semnătura pentru a-i transfera ei cinci proprietăţi în valoare de peste 1,5 milioane de dolari.
Acuzaţiile de defăimare formulate contra cuplului au fost făcute de un avocat din Phuket despre care Head a scris că a ajutat-o pe soţia lui Ian Rance să valideze semnătura acestuia.
În Thailanda, defăimarea este o infracţiune pentru care pedeapsa este de cel mult doi ani de închisoare, în timp ce introducerea de conţinut ilegal în sistemul informatic atrage o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, ceea ce înseamnă că jurnalistul Jonathan Head poate primi o condamnare de cel mult şapte ani de închisoare.
''BBC susţine consecvent jurnalismul său şi relatările citate în acest caz. Vom încerca să ştergem aceste pete de pe numele respectabilului nostru corespondent şi avem instrumente solide cu care să combatem acuzaţiile'', a menţionat BBC într-o declaraţie.
Jonathan Head nu este primul jurnalist acuzat de defăimare şi infracţiuni cibernetice în Thailanda.
În 2015, doi jurnalişti de la un website local din Phuket au fost puşi sub acuzare pentru că au citat o relatare Reuters care susţinea că forţele navale thailandeze au profitat de pe urma traficului de fiinţe umane.
Thailanda: Un jurnalist BBC riscă o pedeapsă de închisoare de 7 ani pentru defăimare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

117
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
117

5
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
5

1.780
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
1.780

3.169
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.169

20
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
20

3.188
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.188

2.772
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.772

129
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
129

49
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
49

57
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
57

4.995
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.995

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137
















Comentează