Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

The H Gallery, un nou spaţiu dedicat artei contemporane, a fost inaugurat pe Calea Victoriei nr. 109

The H Gallery
The H Gallery

The H Gallery, un nou spaţiu dedicat artei contemporane, fondat în 2022 şi coordonat de Elena Brasla, situat pe Calea Victoriei nr. 109, a fost inaugurat miercuri, în prezenţa ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, conform news.ro.

Sediul The H Gallery este un parter eclectic, bine încadrat în contrastul firesc al arhitecturii emblematicei străzi bucureştene.

Scopul principal al galeriei este dezvoltarea unei direcţii mai puţin explorate în contextul scenei artistice din România, prin colaborări cu galerii locale şi internaţionale.

The H Gallery devine un intermediar în organizarea expoziţiilor şi evenimentelor, întreaga iniţiativă fiind conturată în mod fundamental pe dimensiunea relaţiei cu publicul. Astfel, se urmăreşte atât actualizarea modului în care privitorii se raportează la arta contemporană, cât şi familiarizarea lor cu diversele metode prin care aceasta este creată, interpretată şi colecţionată în context recent, spun administratorii.

Deschiderea oficială a The H Gallery are loc printr-un solo show, în colaborare cu H’art Gallery, un spaţiu artistic înfiinţat în 2003.

Artistul invitat, Lucian Hrisav (n. 1994), trăieşte şi lucrează în Bucureşti, unde a absolvit Universitatea Naţională de Arte, departamentele de pictură şi pictură murală. A coordonat activitatea Centrului Artelor Vizuale Multimedia şi Atelier35 in perioada 2018-2020. O miză comună a lucrărilor este jocul dintre 2D şi 3D menit să provoace imaginaţia şi să testeze limitele percepţiei. Prin subiecte surprinzătoare, abordate cu un tip de ironie critică dar detaşată, arta sa se înscrie în fluxul explorărilor creative contemporane cu puternic impact vizual şi conceptual.

Expoziţia “Semnal vs. Zgomot” va fi deschisă la The H Gallery până în data de 31 iulie, de miercuri până  vineri de la ora 14.00 la 20.00, şi sâmbătă - duminică, de la ora 11.00 la 17.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.