Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Theodor Paleologu, atac INCENDIAR la adresa TVR, în finalul campaniei: Calcule de culise

Agerpres
Theodor Paleologu

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Theodor Paleologu, susține că a făcut solicitări oficiale către TVR pentru organizarea unei dezbateri prezidențiale, dar nu s-a rezolvat nimic. Paleologu acuză TVR că răspunde la comenzi politice și face jocuri politice.

Citește și: Mugur Isărescu, lovitură la temelia discursurilor lui Orban și Iohannis: Economia nu este pe fundul prăpastiei

”Dragi prieteni, acesta este ultimul meu mesaj electoral înainte de votul de duminică. Nădăjduiesc că vă voi scrie din nou începînd de luni, cînd vom intra în linie dreaptă în lupta pentru Cotroceni. Mai avem un singur pas de făcut: să mergem în acest weekend în număr cît mai mare la vot!

Din păcate, așa cum anticipam cînd am intrat în această cursă electorală, democrația a fost mai degrabă obstrucționată decît celebrată. Din păcate, contracandidații mei principali au evitat dezbaterea pînă în ultima clipă sau întrutotul. Din păcate, televiziunea publică a refuzat difuzarea unei dezbateri televizate cu toți candidații la un loc, deși am cerut acest lucru în mod expres și oficial. Din păcate, încă trăim în țara bunului-plac, a partidocrației și a calculelor de culise.

Dar avem în acest weekend o șansă la 30 de ani să votăm omul, nu calculele meschine pe hîrtie. Avem în sfîrșit șansa să votăm valori autentice de dreapta. Sînt mîndru și în același timp întristat că la 30 de ani de la căderea regimului comunist sînt singurul candidat cu valori clare, asumate, de dreapta. Sînt singurul liberal autentic în vremuri de derivă ideologică și morală ale Partidului Național Liberal. Sînt singurul conservator moderat, în vremuri de confuzie doctrinară în tot spectrul politic. În fine, sînt singurul creștin-democrat asumat într-o țară profund creștin-ortodoxă.

Democrația înseamnă dezbatere, dar înseamnă si participare la vot. Avem duminică șansa unică să ne votăm destinul firesc. Într-o democrație jocurile nu sunt făcute, într-o democrație nu există candidați care contează și care nu contează, într-o democrație nu există cetățeni care contează, și cetățeni care nu contează. Într-o democrație fiecare vot este egal cu fiecare vot. Este important să ne mobilizăm în ciuda sondajelor părtinitoare, în ciuda ostilității președintelui în exercițiu, în ciuda aparentei căderi a Partidului Social Democrat. Avem datoria să ne prezentăm la urne și să ne invităm apropiații să facă același lucru. O prezență scăzută va avantaja ca de obicei partidele mari și jocurile de culise. Dacă ne prezentăm în număr mare și dacă votăm pentru valorile în care credem și pentru ideile cu care ne identificăm, avem o șansă uriașă să le încurcăm calculele.

Vă mulțumesc încă odată tuturor celor care îmi sînteți alături, pentru sprijin, entuziasm și devotament. De la echipa de campanie și militanții PMP, la grupurile și grupările locale și din diaspora care mă susțin. Este un foarte lung pomelnic de mulțumiri pentru că sute de nume sunt întipărite în mintea mea cu foarte multă recunoștință.

Mă aștept să ne reîntîlnim din nou de luni, cînd vom trece la treabă pentru ultimele două săptămîni de campanie!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, scrie Theodor Paleologu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.