Premium
Fost ministru al Culturii și ambasador, Theodor Paleologu ia atitudine în conflictul izbucnit între Gabriel Liiceanu și Mircea Dinescu.
„Pamfletul vitriolant al lui Gabriel Liiceanu la adresa lui Mircea Dinescu reprezintă o veste cît se poate de îmbucurătoare: la aproape 80 de ani, directorul editurii Humanitas nu a pierdut nimic din spiritul său combativ. Cînd e rost de scandal, hop și el.
De altminteri, imprecațiile sale împotriva lui Dinescu exprimă o veche antipatie. Am regăsit chiar unele cuvinte pe care le folosise încă din toamna anului 1988, după ce Securitatea dejucase proiectul unui protest al intelectualilor. Vinovat era "golanul" de Dinescu, care ne trage după el într-o nebunie. Pînă la urmă, Dinescu a fost curajos de unul singur și s-au solidarizat cu el cei care au crezut de cuviință. A fost curajos și pentru cei care tremurau de frică epilogînd heideggerian despre ființa întru moarte.
În privința episodului care a generat polemica dintre Ana Blandiana și Mircea Dinescu mi se pare cît se poate de limpede că acea comparație dintre UTC și Hitlerjugend era o glumă care nu viza în nici un fel diminuarea eroismului de care dăduseră dovadă tinerii în decembrie 1989. Poate că era mai bine dacă Mircea Dinescu spunea scurt: "Sărumîna, nășică, nu te-ai prins, hai să-ți explic gluma."
Dar ce ne-am face fără scandalurile dintre intelectuali? La noi orice fleac are intensitatea Afacerii Dreyfus. Și cred că e bine să-i respectăm pe fiecare dintre protagoniștii acestor comicării pentru indeniabilele merite proprii”, a scris Theodor Paleologu pe Facebook.
Cum a pornit conflictul
După atacul lui Mircea Dinescu la adresa Anei Blandiana, care a povestit în cartea sa "Soră lume" un episod controversat din 1990, filosoful Gabriel Liiceanu scrie pe platforma Contributors.ro, în textul "Un pedagog valah", despre "un disident care se lăfăie într-un comportament de puşlama ordinară", numindu-l "scandalagiu, vedetă, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima căpătuielii".
"În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român bădărănia, transformând estetica şi morala mahalalei în stil de viaţă comunitar", scrie joi Gabriel Liiceanu despre Mircea Dinescu, fără însă a-l numi.
Liiceanu îl descrie pe Dinescu: "printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarităţii, a ţopeniei obraznice şi infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieţii profitului făcut cu preţul unei neruşinări fără margini".
"Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi", a lansat fondatorul editurii Humanitas pe contributors.ro.
Filosoful foloseşte apelative precum "scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii". "E drept, disidentul de dinainte nu studiase Calvarul şi Golgota, pregătirea obligatorie de care vorbeşte N. Steinhard pentru cei care vor să înveţe „meseria de om în lume”, ci doar Academia de Studii Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central".
În apărarea Anei Blandiana, Liiceanu acuză: "În timp ce o colegă de breaslă făcea „Memorialul Sighet”, el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocăniţe şi sfeclă în cârnaţi ţărăneşti".
"Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic şi cupid de o asemenea anvergură. Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”. Şi-a asumat pe faţă postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-şi brelocul cheii de la maşină pe policar, împroşcând calomnii şi sărind cu gura la oricine, dispreţuind pe faţă reguli şi legi, conducând maşina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă şi aşternând un covor de seminţe scuipate din mers între ambreiaj şi accelerator", încheie Liiceanu.
Ana Blandiana relatează în cartea sa un dejun diplomatic din 1990, în prezenţa ministrului francez de Externe Roland Dumas, alături de Doina Cornea, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu. Dumas a întrebat "dacă se ştie cine erau tinerii morţi la Intercontinental", iar Mircea Dinescu ar fi răspuns ironic: "Hitlerjungend/ Tineretul lui Hitler".
„Într-una dintre dimineţile acelui început, greu de înţeles de lume, care a fost luna ianuarie a anului 1990, am participat la primul şi, de altfel, ultimul mic dejun diplomatic din viaţa mea. Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Rland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu”, scrie în volumul de amintiri Ana Blandiana.
În replică, Mircea Dinescu a publicat pe Facebook că Ana Blandiana "ticluieşte" în carte "imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii care i-ar face dincolo de mormânt o concurenţă neloială". El afirmă că "hobby-ul Anei Blandiana de a se juca una-două de-a interzisa" este un "obicei de pe urma căruia a reuşit să publice o roabă de cărţi până în ultimul an de viaţă al Motanului Arpagic", subliniind în final că scriitoarea "s-a gândit abia acum să-şi recupereze conştiinţa opărită şi să-l dea pe răzătoare pe tatăl lui Andrei". El încheie relatarea cu formula: "Sărumîna, năşică!", Ana Blandiana fiind naşa fiului lui Mircea Dinescu.
