Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Theodor Stolojan: Trebuie făcută o schimbare fundamentală în modul în care partidele își selectează oamenii pentru funcții - Atac la Marcel Ciolacu

romanialibera.ro
Theodor Stolojan

Fostul președinte PNL Theodor Stolojan a declarat miercuri, la B1 TV, că în toate partidele există probleme cu numirea oamenilor pe diverse funcții. Fiecare partid, atunci când ajunge la putere, în loc să desemneze persoanele pe criterii de profesionalism, o face pe alte criterii, precum relațiile personale și de putere.

Declarația a fost făcută în contextul în care în Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a ajuns în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Marcel Ciolacu, președintele PSD, a susținut că Alexandru Stănescu a fost propus pentru această funcție deoarece nu a mai prins loc pe liste la alegerile parlamentare de anul trecut.

Stolojan a comentat și demisia liberalului Florin Roman din funcția de ministru al Cercetării și Digitalizării, după ce a fost acuzat că a plagiat și a mințit în CV.

Aceste numiri politice „ nu numai că trebuie să ne dea de gândit, trebuie făcută o schimbare fundamentală în modul în care partidele își selectează oamenii pentru asemenea posturi. Sigur că exlicația… nu-l cunosc pe fratele dlui Stănescu, dar explicația dată de dl Ciolacu e de râsul lumii: ”L-am pus acolo că n-a mai avut loc pe listele din Parlament”, a declarat Stolojan.

Stolojan a vorbit apoi despre cum fac partidele numirile în funcții.

„Aici avem o problemă în toate partidele. În momentul în care ajung la guvernare încep să promoveze oamenii nu după ce au oamenii au arătat ca performanțe profesionale, ca integritate, ci după relațiile de putere și după relațiile astea personale pe care, cândva, un președinte le-a numit ”de cumetrie”.

Din păcate, asta predomină. Există la un moment dat un criteriu pe care-l aplică PNL, dar nu însemană că și îl respectă mereu: regula e ca acele organizații județene care au avut rezultate bune în alegeri să aibă prioritate la propunerile de miniștri, secretari de stat etc. Numai că se întâmplă deja ca o organizație județene să nu aibă oamenii potriviți pentru funcție. Și se întâmplă asemenea dereglări.

E un instrument pe care partidele îl au care funcționează bine în Opoziție – Comisile de specialitate. La dezbaterile comisilor participă și invitați din afara partidelor pe care îi cunoști. Cine se pricepe la ce. Când partidele ajung la guvernare, în loc să-și selecteze propunerile de miniștri, secretari de stat, parlamentari, propunerile de consilieri din aceste comisii de specialitate, atunci s-a terminat legătura cu comisiile de specialitate. Atunci funcționează relațiile de putere și personale, dar nu pe criterii profesionale și de integritate”, a declarat fostul lider PNL.

Stolojan, despre demisia lui Florin Roman

Theodor Stolojan a comentat și demisia lui Florin Roman: „E o învățătură care ar trebui trasă de toți politciienii cu privire la ce scriu în acel CV. Am văzut CV-uri n care se trec fel de fel de cursulețe de te miri pe unde ca fiind mari realizări. Florin Roman e membru PNL în Alba Iulia, județ cu rezultate foarte bune în alegeri, dar a căzut în păcat cu CV-ul lui. El a recunoscut, le-a calificat drept erori materiale. Acum a plătit pentru ele, și-a dat demisia și foarte bine a făcut”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.