Premierul britanic Theresa May a obţinut concesii majore din partea Bruxelles-ului pentru rămânerea Marii Britanii în uniunea vamală, astfel încât să fie evitată introducerea unei frontiere stricte cu Irlanda de Nord, a relatat publicaţia Sunday Times, fără să dezvăluie sursa informaţiilor, transmite Bloomberg.
Aceste progrese ar putea atrage sprijinul unei părţi din parlamentarii laburişti şi ar mări şansele ca acordul pentru Brexit să fir aprobat de Parlament, potrivit publicaţiei.
În articolul intitulat ”Acordul secret al lui May pentru Brexit”, publicaţia a relatat că May este pe cale să obţină un acord referitor la ”viitorul parteneriat economic”, care ar permite Marii Britanii să încheie un acord similar de liber schimb cu cel dintre Canada şi UE. Acesta ar putea la rândul său influenţa aripa eurosceptică a Partidului Conservator.
Un purtător de cuvânt din Downing Street a afirmat că articolul din Times este ”o speculaţie” şi că negocierile cu UE sunt în curs. Guvernul a anunţat anterior că acordul de retragere este gata în proporţie de 95% şi că au avut loc progrese şi în discuţiile referitoare la relaţiile viitoare.
Deşi mai sunt doar cinci luni până la ieşirea Marii Britanii din UE, niciuna dintre părţi nu a explicat public ce se întâmplă în timpul negocierilor, după o informare făcută de May în Parlament pe 22 octombrie. Dar oficialii britanici consideră că negocierile intense vor avea ca rezultat pasul decisiv necesar pentru un acord, în următoarele două săptămâni, au spus două persoane apropiate situaţiei.
Principalul punct divergent este cum să fie evitate controalele vamale la graniţa dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, fără să fie introduse bariere suplimentare între Irlanda de Nord şi Marea Britanie.
Potrivit Sunday Times, UE a acceptat apelul făcut de May pentru un acord vamal la nivelul întregii Marii Britanii, care ar elimina necesitatea controalelor vamale între Marea Britanie şi Irlanda de Nord sau la frontiera cu Republica Irlanda. Foarte important este că acest ar fi un acord angajant inclus în acordul de separare.
UE ar fi acceptat şi ca verificarea bunurilor să fie efectuate ”pe piaţă”, de către oficiali britanici, şi nu în porturi, de către inspectori al UE, potrivit Sunday Times.
În timpul vizitei efectuate vineri la Dublin, adjunctuk de facto al lui May, David Lidington, a spus că Marea Britanie şi UE sunt ”cu certitudine foarte aproape să rezolve” problema graniţei cu Irlanda. Lidington a spus că nu ar vrea să prezică momentul acordului, dar a subliniat că o şedinţă de guvern ar putea fi convocată oricând.
Chiar dacă va avea loc un acord la Bruxelles în următoarele zile, May va trebui să îşi convingă guvernul să îl accepte, iar apoi Parlamentul.
Reprezentanţi importanţi ai mediului de afaceri s-au săturat însă de modul în care guvernul poartă negocierile cu UE. Peste 70 de lideri de afaceri, inclusiv fondatorul lastminute.com, Martha Lane Fox, şi fostul şef al grupului former J. Sainsbury, Justin King, au semnat o scrisoare prin care afirmă că atât planurile actuale pentru Brexit cât şi lipsa unui acord vor avea un impact negativ asupra companiilor şi locurilor de muncă.






























Comentează