Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Theresa May le răspunde VIOLENT liderilor din UE care i-au cerut un nou referendum: 'Dacă nu primim un acord, ieșim și fără el' - VIDEO

Premierul britanic Theresa May a declarat joi că dacă în final nu va reuşi să obţină un acord acceptabil pentru ţara sa la negocierile cu UE privind Brexitul, atunci Marea Britanie se va pregăti pentru a ieşirea din UE fără niciun acord, asigurând totuşi că va prezenta în curând blocului comunitar o nouă propunere privind frontiera irlandeză, capitol care alături de viitorul relaţiilor economice dintre Marea Britanie şi UE împiedică deocamdată convenirea unui acord, relatează AFP şi Reuters.

Theresa May a făcut aceste precizări la conferinţa de presă ce a urmat summitului european informal desfăşurat miercuri şi joi la Salzburg, reuniune la care liderii europeni au respins propunerile Londrei privind frontiera irlandeză şi relaţiile economice post-Brexit, ei invocând faptul că acceptarea acestor propuneri ar afecta integritatea pieţei unice europene, scrie agerpres.ro.

Citește și: Trupa Holograf se apără! Ce au transmis fanilor revoltați de suma imensă pe care au promit-o la evenimentul din sectorul 5

''Dacă nu va exista o înţelegere asupra unui acord acceptabil pentru Marea Britanie, atunci ne vom pregăti pentru un 'no deal''', adică ieşirea din UE fără niciun acord, a afirmat şefa executivului britanic. Dar ea şi-a exprimat totodată speranţa că un acord încă este posibil şi a promis că va avansa o nouă propunere privind frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, fără să ofere însă acum detalii despre aceasta.

'Bine, vom vedea care va fi noua noastră propunere (...) Dar ceea ce vreau să fie clar este ce am spus consecvent, şi anume că trebuie să ne asigurăm că nu se va face nimic care să separe Irlanda de Nord de restul Regatului Unit', a indicat Theresa May.

Citește și: Sumă URIAȘĂ! Cât a primit chef Cătălin Scărlătescu la petrecerea primarului Florea

Ea a mai anunţat că nu a primit din partea UE vreo contrapropunere acceptabilă pentru Marea Britanie şi că planul Londrei privind Brexitul, aşa-numitul 'plan de la Chequers', este singurul pe masă din punctul de vedere al guvernului britanic.

Pe de altă parte, Theresa May a respins încă o dată la această conferinţă de presă posibilitatea organizării unui al doilea referendum privind Brexitul.

Citește și: UE trece la verificări! Ce nereguli ar fi făcut colosul Amazon

Planul de la Chequers - criticat în Marea Britanie atât de partizanii unui 'Hard Brexit' (Brexit dur), aceia care doresc o ruptură totală de UE, cât şi de susţinătorii unui 'Soft Brexit' (Brexit uşor), care pledează pentru cât mai multe legături între Marea Britanie şi UE după ieşirea efectivă din blocul comunitar - are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez.

Însă UE consideră că propunerile din acest plan pun în discuţie însăşi integritatea pieţei europene unice.

Citește și: Dezastru economic pentru România! Lipsesc bani

În chestiunea frontierei irlandeze, atât Londra cât şi Bruxellesul se opun restabilirii controalelor la graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, ceea ce ar ameninţa fragilul acord de pace nord-irlandez, dar nu reuşesc să cadă de acord asupra modalităţilor de soluţionare a acestui capitol.

UE a cerut Marii Britanii să aibă în vedere o aşa-numită soluţie de 'backstop' (sau 'plasă de siguranţă'), care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Dar guvernul condus de Theresa May se teme că o asemenea soluţie de 'backstop' - care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană - poate compromite integritatea teritorială a Regatului Unit.

Citește și: Trupa Holograf se apără! Ce au transmis fanilor revoltați de suma imensă pe care au promit-o la evenimentul din sectorul 5

Dacă nu se va ajunge la o înţelegere cuprinzătoare, pe 29 martie 2019 Marea Britanie ar urma să iasă din UE fără niciun acord.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat miercuri că va convoca un summit european pe la jumătatea lunii noiembrie pentru finalizarea acordului cu Marea Britanie privind Brexitul. Însă joi el a spus că desfăşurarea acestui summit, propus pentru 17-18 noiembrie, este condiţionată de obţinerea unor progrese în cele două chestiuni principale care împiedică acum stabilirea unui acord, şi anume problema frontierei irlandeze şi relaţiile comerciale viitoare.

Citește și: Sumă URIAȘĂ! Cât a primit chef Cătălin Scărlătescu la petrecerea primarului Florea .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.