Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ţigări de contrabandă de peste 1.400.000 de euro, descoperite de poliţişti într-un camion în localitatea Seaca de Câmp

newsweek.ro
tigari contrabanda
Potrivit sursei citate, ţigările au fost descoperite în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au executat în zona de competenţă o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia, pe raza localităţii Seaca de Câmp, au identificat o remorcă frigorifică fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă. Poliţiştii de frontieră au monitorizat zona, iar câteva ore mai târziu a sosit un bărbat la volanul unui cap tractor, care a încercat să cupleze remorca. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au legitimat şoferul, stabilind că este un cetăţean român. Întrebat cu privire la încărcătură, bărbatul a declarat că transportă produse de panificaţie congelate. Poliţiştii de frontieră au deschis semiremorca şi au constatat că aceasta era încărcată cu europaleţi care conţineau baxuri cu ţigări, fără banderolă fiscală", se menţionează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În urma inventarierii, poliţiştii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 840 de baxuri ce conţineau cantitatea totală de 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale. Ţigările, în valoare totală de peste 1.400.000 de euro, camionul şi remorca frigorifică au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi lăsate în custodia Biroului Vamal Slatina.

În cauză poliţiştii de frontieră, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Dolj - SICE efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată. Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Aceasta este a doua captură masivă de ţigări de contrabandă din ultimele zile. Anterior, în data de 26 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au descoperit, în localitatea Malovăţ, într-un ansamblu de autovehicule format din cap tractor şi semiremorcă, 555.000 de pachete de ţigări fără marcaje fiscale, în valoare totală de 1.500.000 de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.