Tiger Woods a fost arestat după ce a făcut un accident în timp ce conducea beat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 28-03-2026 08:47

Actualizat: 28-03-2026 09:03

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia - AP News

Tiger Woods a fost arestat și pus sub acuzare pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe vineri, după un accident rutier produs în apropierea locuinței sale din Florida, au anunțat autoritățile.

Cum s-a produs accidentul

Tiger Woods, în vârstă de 50 de ani, nu a fost rănit în urma accidentului. Mașina sa s-a răsturnat după ce a acroșat un camion în timp ce încerca să depășească pe un drum din Jupiter Island, relatează agențiile AP și AFP.

Șeriful din Martin County, John Budensiek, a declarat că Woods prezenta semne că era sub influența unor substanțe, deși testul de alcoolemie a fost negativ. Acesta a refuzat însă testul de urină.

„A fost pus sub acuzare pentru conducere sub influență, cu pagube materiale, și pentru refuzul de a se supune unui test legal”, a spus Budensiek.

Potrivit autorităților, Woods a fost reținut timp de opt ore, conform procedurilor din Florida.

Cum arăta Woods când a fost arestat

Fotografia de la arestare, făcută publică la câteva ore după incident, îl arată pe Woods cu ochii înroșiți și vizibil obosit.

Anchetatorii spun că nu au găsit droguri sau medicamente în mașină, iar în lipsa testului de urină nu se poate stabili exact ce substanță i-ar fi afectat starea.

Șeriful a precizat că accidentul „ar fi putut fi mult mai grav”, în condițiile în care pe sens opus nu circula niciun alt vehicul. Șeriful a adăugat că nu știe cu ce viteză circula Woods înainte de accident.

Woods a mai fost arestat pentru conducere sub influență în 2017. În 2021, a fost implicat într-un accident grav în California, în urma căruia a suferit răni serioase la picior.

Considerat unul dintre cei mai mari jucători de golf din istorie, Woods a câștigat 15 turnee majore și a dominat PGA TOUR timp de peste două decenii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri