Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tigru de Sumatra, căutat după un al doilea atac în câteva zile

tigru

Un tigru de Sumatra a atacat şi rănit doi fermieri într-o localitate situată în vestul Indoneziei, miercuri, la scurt timp după un prim incident care a avut loc în urmă cu câteva zile şi a determinat autorităţile să promită că felina va fi capturată, transmite AFP.

Cel mai recent atac a avut loc în jurul orei locale 2:00 (21:00 GMT, marţi) într-o rezervaţie forestieră protejată din provincia Aceh, în extremitatea nordică a insulei Sumatra situată în vestul ţării, informează Agerpres.

Tigrii de Sumatra sunt ţinta braconierilor şi sunt incluşi pe lista speciilor aflate în pericol critic de dispariţie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN). În prezent, mai puţin de 400 de exemplare din această specie de feline mai trăiesc în sălbăticie.

Aceşti tigri sunt, de asemenea, victimele conflictelor cu populaţiile locale şi ale defrişărilor, care au redus suprafaţa habitatului lor natural.

Cele două victime ale atacului de miercuri au suferit răni grave la nivelul capului, mâinilor şi picioarelor, a declarat pentru AFP organizaţia locală pentru conservare.

"Vom salva şi muta tigrul", a declarat pentru AFP Agus Rianto, şeful agenţiei provinciale pentru conservare, adăugând că fermierii lucrau ilegal în interiorul ariei protejate.

Imaginile consultate de AFP prezintă o victimă cu o tăietură profundă în zona cefei după atacul care a avut loc în sub-districtul Kluet Tengah de la sud de provincia Aceh.

Soldaţi, responsabili din cadrul protecţiei mediului şi paznici forestieri au fost desfăşuraţi sâmbătă la faţa locului după ce un tigru a atacat patru locuitori în aceeaşi rezervaţie, eveniment în urma căruia o persoană a fost grav rănită.

Nu există nicio dovadă că cele două atacuri au fost comise de aceeaşi felină.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.