Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Streian Caius-Glad, medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, remis AGERPRES, medicul a fost prins în flagrant în timp ce lua o tranşă din banii pretinşi.
'Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că în data de 9 noiembrie inculpatul, în calitate de medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 1.000 de lei pentru a efectua o intervenţie chirurgicală unui aparţinător al său.
În dimineaţa de 10 noiembrie, inculpatul a chemat respectiva persoană şi i-a comunicat că starea de sănătate a aparţinătorului său este foarte gravă, iar intervenţia ce urmează a fi efectuată este foarte scumpă, astfel că suma de 1.000 de lei este insuficientă, pretinzând încă 5.000 lei.
Marţi după amiaza, la solicitarea inculpatului, persoana denunţătoare i-a remis suma de 3.000 de lei din cei 5.000 de lei pretinşi, acesta fiind surprins în flagrant', arată comunicatul parchetului Parchetului de pe lângă CAT.
În documentarea activităţii infracţionale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul D.G.A. Timiş. AGERPRES
Timiş: Chirurg de la Institutul de Boli Cardiovasculare, prins în flagrant când primea mită
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

18
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
18

875
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
875

27
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
27

1.263
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.263

9.670
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
9.670

5.315
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.315

4.518
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.518

132
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
132

25
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
25

5.298
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.298

52
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
52

154
Microsoft cere tuturor utilizatorilor Windows să își repornească computerele imediat
154

53
Prinde contur Autostrada Sibiu-Pitești: Lucrări în desfășurare la 15 structuri
53

















Comentează