Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Timpul de așteptate pentru solicitanții de azil din Italia și Grecia s-a extins la câțiva ani

Le Monde
OCDE, imigranti

Solicitanţii de azil care se află în 'puncte de acces' sau 'hotspot-uri' în Grecia şi Italia se confruntă cu o lungă aşteptare care poate uneori să dureze ani, relevă un raport al Curţii Europene de Conturi publicat miercuri, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

"Deşi capacitatea de gestionare a dosarelor de azil a crescut în cele două ţări, durata acestui tratament continuă să fie lungă şi persistă blocajele", subliniază Curtea de Conturi.

De asemenea, "numărul migranţilor aflaţi în situaţie ilegală care se întorc în ţările lor rămâne mic şi problematic în ansamblul UE", mai arată raportul.

După afluxul fără precedent din 2015, statele europene au creat "puncte de acces", au instaurat programe de relocalizare temporară pentru a ajuta Italia şi Grecia şi au majorat valoarea finanţărilor.

Citește și: Dezastru pentru România- Datoria externă a explodat

Situaţia punctelor de acces în Grecia rămâne extrem de critică în ceea ce priveşte capacitatea de primire şi minorii neînsoţiţi, precizează Curtea de Conturi.

Raportul reaminteşte că statele membre s-au angajat să relocalizeze peste 98.000 de migranţi din Grecia şi Italia între 2015 şi 2017.

Numărul celor efectiv relocalizaţi este de 34.705 (21.999 din Grecia şi 12.706 din Italia). Acest rezultate se explică în principal, conform Curţii de Conturi, prin "numărul foarte scăzut de migranţi potenţial eligibili înregistraţi în vederea unei relocalizări".

Curtea de Conturi observă de asemenea capacitatea insuficientă de tratare a solicitărilor de azil în Grecia "pentru a reduce numărul de restanţe în creştere".

În legătură cu acordul controversat din 2016 între UE şi Turcia, care a permis ca numărul de sosiri pe coastele Greciei să scadă semnificativ, Curtea de Conturi evidenţiază durata "procedurii rapide de la frontieră pentru examinarea solicitărilor de azil".

Citește și: PNL face dezvăluiri- Viorica Dancilă a mințit: ‘Ii reamintesc doamnei Dăncilă că falsul în declarații este o infracțiune’

În 2018, era nevoie în medie de 215 zile între introducerea cererii şi luarea unei decizii în primă instanţă. Această situaţie este cauzată în special de penuria de medici pentru evaluările de pe insulele greceşti, conform raportului.

Pentru celelalte proceduri, "situaţia este încă şi mai problematică, cu date de întâlniri pentru interviuri fixate în 2021 şi 2023".

Italia are capacităţi suficiente pentru pentru a gestiona în prezent sosirile şi cererile de azil în primă instanţă, dar se confruntă cu foarte recursuri.

Astfel, cererile introduse în 2015 "au avut nevoie în medie de peste patru ani pentru a atinge stadiul ultimului recurs".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.