Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două tinere de 19 ani au fost rănite în urma unui accident rutier

libertatea.ro
accident masina

Două tinere, ambele în vârstă de 19 ani, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Săveni din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, cele două tinere se aflau la volanul a două autoturisme, care au intrat în coliziune. Una dintre fete a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieşi din maşină, scrie agerpres.ro.

"La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, precum şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Pompierii au îndepărtat elementele maşinii care o ţineau captivă pe una dintre şoferiţe şi au scos-o din interior. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la spital", au precizat oficialii ISU.

Condiţiile de producere a accidentului vor fi stabilite de poliţiştii rutieri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.