Tineri români salutați de Papa Francisc

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-02-2024

Actualizat: 28-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Duminică, 25 februarie 2024, un grup de 55 de tineri greco-catolici români din Paris, aflați în pelerinaj pentru trei zile la Roma, însoțiți fiind de Pr. Alin Cîndea, a fost salutat de Papa Francisc la finalul rugăciunii ”Îngerul Domnului” recitată de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic.

”Să ne deschidem spre lumina lui Isus! El este iubirea și viața fără sfârșit. Pe cărările uneori chinuitoare ale existenței, să căutăm fața lui, plină de îndurare, de fidelitate, de speranță. Ne ajută în acest sens rugăciunea, ascultarea Cuvântului, sacramentele”. Acest îndemn, inspirat din Evanghelia după sfântul Marcu, capitolul 9, s-a aflat în centrul alocuțiunii Papei Francisc care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", la care tinerii români din capitala Franței au participat.

Emoția tinerilor a fost foarte mare, întrucât nu se așteptau ca Suveranul Pontif să-i salute. Din acest motiv îndemnul Pontifului ”să ne propunem ca în Postul Mare să cultivăm privirile deschise, să devenim căutători de lumină, căutători ai luminii lui Isus în rugăciune și în oameni” a fost primit cu multă deschidere și în mod personal de tinerii români care trăiesc în diaspora.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri