DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Țintă greu de atins - Ministrul interimar al Sănătății anunță câți români trebuie să se vaccineze pentru a nu exista un val 5 al pandemiei

gov.ro
Cseke Attila

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila spune că românii trebuie să se vaccineze, pentru a se imuniza, pentru că dacă vaccinarea se va opri la 40 - 50% din populație este posibil să avem și valul 5, dar și alt val al pandemiei. „Toți vom fi imunizați. Întrebarea e cum vrem să ne imunizăm”.

Dacă numărul mare al celor care, speriați de valul 4, merg să se vaccineze se va diminua, este posibil ca România să nu termine pandemia și să aibă și valul 5, dar și alt val de coronavirus, a spus, joi seara, la Digi 24, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, potrivit Mediafax.

„Ideea e că noi aici nu putem să ne oprim la 40% sau la 50%. Asta trebuie să înțelegem cu toții. Valul acesta 4 la un moment dat va trece. Întrebarea este cum va trece. Dar evident va trece. Noi dacă ne oprim la un moment dat sau când o să fim pe panta descendentă și o să creadă iarăși o parte a societății că am scăpat deja, că suntem spre scăpare și oricum nu se întâmplă și vine Crăciunul și sărbătorile de iarnă și atunci nu va mai fi nicio problemă... Dacă noi acum nu continuăm și nu mergem până la 70 – peste 70%, noi vom avea și valul 5, s-ar putea să avem și alt val. Asta ne spun toți specialiștii cu care se consultă și ministrul interimar al Sănătății”, a spus ministrul iterimar al Sănătății Cseke Attila.

Ministrul Cseke spune că într-un final „toți vom fi imunizați” și trebuie să fim conștienți de acest lucru. „Întrebarea e cum vrem să ne imunizăm? Prin calea mai ușoară și de protecție prin care ne apărăm pe noi înșine și pe cei de lângă noi?Sau vrem să trecem prin boală cu toate riscurile unele dintre ele fatale?”, spune Cseke Attila.

Acesta a afirmat, în privința restricțiilor anunțate, că efectele se vor vedea după 14 zile: „Poți să vezi dacă efectul a fost semnificativ sau mai puțin semnificativ și atunci anumite măsuri pot fi înăsprite dacă nu sunt îndestulătoare sau unele măsuri pot să fie prelungite”.

În cazul vacanței copiilor, dacă nu se produce un efect pozitiv, există posibilitatea de a prelungi această măsură, potrivit ministrului interimar al Sănătății.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.