Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TIR încărcat cu 20 de tone de deşeuri aduse din Cehia, blocat să intre în România

Politia frontiera

Un TIR încărcat cu aproximativ 20 de tone de deşeuri aduse din Cehia a fost blocat, marţi, de autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, să intre în România, pentru că şoferul nu avea acte pentru import, potrivit Agerpres.

Şoferul este cetăţean ceh şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, "deşeuri de aluminiu" de la o societate comercială din Cehia pentru o firmă din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean din Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcate cu 19.520 de kg de deşeuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorului din Cehia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.