TIR-ul din care s-a desprins un buștean și a străpuns parbrizul unei mașini transporta mai mult lemn decât cantitea trecută în acte

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 15-08-2023

Actualizat: 15-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Autotrenul care transporta lemn şi din care un buştean s-a desprins, marţi, străpungând parbrizul unui autoturism, pe DN 10, în judeţul Braşov, era încărcat cu aproape 10 metri cubi peste cantitatea trecută în acte. Constatarea a fost făcută de către reprezentanţii Ocolului Silvic Teliu, pe care poliţiştii i-au solicitat să constate dacă lemnul trecut în acte corespunde cantităţii transportate.

TIR-ul din care marţi dimineaţă s-a desprins un buştean, trunchiul căzând peste capota unui autoturism şi străpungând parbrizul acestuia era încărcat cu cantitate mai mare de lemn decât cea trecută în documente, conform news.ro

„În urma măsurătorilor corespunzătoare efectuate de către reprezentanţii Ocolului Silvic Teliu asupra mărfii transportate, s-a constatat faptul că nu erau emise documente specifice de provenienţă şi transport pentru întreaga cantitate de lemn aflată în mijlocul de transport, existând cantitatea de 9,42 metri cubi în plus faţă de cea înregistrată în aplicaţia în aplicaţia Sumal 2.0”, informează, marţi după amiază, Poliţia judeţeană Braşov.

Pentru că transportul verificat nu îndeplinea condiţiile de legalitate, materialul lemnos suplimentar a fost confiscat şi predat în custodie unui reprezentant din cadrul ocolului silvic.

Poliţiştii l-au amendat contravenţional cu 4.000 de lei pe şoferul TIR-ului, în conformitate cu prevederile legii silvice. Sancţiunea se adaugă altor amenzi contravenţionale pe care acesta le-a primit în urma evenimentului rutier şi al căror cuantum depăşeşte 13.000 de lei.

Un autotren încărcat cu lemn a lovit poarta de gabarit a unui pod de cale ferată, în judeţul Braşov, iar în urma evenimentului unul dintre buşteni s-a desprins de restul încărcăturii şi a străpuns parbrizul unui autoturism înmatriculat în alt stat. Pasagerii din maşina mică au scăpat fără răni grave, şoferul suferind leziuni uşoare. Verificările făcute de poliţişti în cazul TIR-ului au arătat mai multe abateri, motiv pentru care conducătorul acestuia a primit amenzi în cuantum total de peste 13.000 de lei.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri