Tiraspolul nu e sigur dacă poate să îndeplinească condițiile Bruxellesului și prelungește starea de urgență până pe 10 martie

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 06-02-2025 12:14

Actualizat: 06-02-2025 14:14

Article thumbnail

Sursă foto: Infotag

Administrația de la Tiraspol nu e sigură că poate îndeplini condițiile Bruxellesului și decide să mențină în regiunea transnistreană starea de urgență economică până pe 10 martie. În aceste context, continuă asigurarea cu lemne, la fel ca și producția locală de cazane, pentru a satisface cerințele consumatorilor individuali și ale întreprinderilor din stânga Nistrului, transmite IPN.

Liderul de la Tiraspol a evidențiat importanța diversificării surselor alternative de energie. Potrivit lui Vadim Krasnoselski, persoanele imobilizate rămân, deocamdată, în centrele de plasament.

Activitatea școlilor și a grădinițelor este decisă de fiecare administrație, în funcție de temperatura din încăperi.

„În prezent, sunt deschise 62 de instituții de învățământ – 35 de grădinițe, 23 de școli, 4 centre corecționale. De joi, alte 30 de școli și 30 de grădinițe vor primi copii”, a menționat Vadim Krasnoselski.

Reluarea activităților în regiunea transnistreană este determinată de livrarea gazelor naturale de la 1 februarie. În acest sens, Uniunea Europeană a alocat 20 de milioane de euro, dintr-un grant mai mare. Acești bani vor fi folosiți și pentru menținerea în funcțiune a unui bloc al MGRES până pe 10 februarie.

Marți Uniunea Europeană a anunțat un ajutor suplimentar pentru regiunea transnistreană, în mărime de 60 de milioane de euro. Acesta ar acoperi 70% din consumul social pe care l-a avut malul stâng până la criză. Asistența este condiționată, Tiraspolul urmând să-și asume unele aspecte.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri