Știrea zilei vine din Tulcea: mașină distrusă de un bărbat, după ce a crezut că e a fostei soții

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-12-2020

Actualizat: 22-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: ziarexclusiv.info

Un bărbat din Tulcea este cercetat pentru că a provocat distrugeri unei maşini, lovind oglinzile şi bara de protecţie a autoturismului, el precizând că a confundat-o cu cea a fostei soţii, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, jandarmii din aflaţi în misiune de patrulare în municipiul Tulcea au fost sesizaţi, luni după-amiază, de către o femeie, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat loveşte cu pumnii şi picioarele un autoturism parcat pe strada Gării, din municipiul Tulcea.

"Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat care a declarat faptul că, în timp ce se deplasa către domiciliu, a observat un autoturism care semăna cu autoturismul fostei soţii, iar pe fondul consumului de alcool şi al supărării, a distrus oglinzile şi bara de protecţie ale autoturismului”, a transmis Jandarmeria Tulcea.

Citește și: Ludovic Orban scrie istorie în PNL: este al doilea PNL-ist care ocupă șefia Camerei Deputaților; ultimul președinte a avut un destin tragic

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri