Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toamna se numără grevele: Funcționarii publici amenință cu proteste

greva administratie

Se anunţă toamna protestelor. Totul pleacă de la salarii. Două treimi dintre funcţionarii publici fac presiuni ca să primească şi ei lefuri mai mari. SED LEX cere măriri salariale de cel puţin 30%.

„Biroul Executiv al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX a strâns semnăturile necesare pentru declanşarea acţiunilor de protest la nivel naţional de la 75% dintre membrii noştri de sindicat”, se arată într-un comunicat de presă.

SED LEX vrea trecerea direct la acţiuni greviste, care să susţină o creştere salarială de cel puţin 30% în administraţia publică, unde 62% dintre salariaţi au venituri situate între 800 şi 1.200 de lei net.

Astfel, Biroul Executiv a convocat pe 9 septembrie 2015 Consiliul Unional al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, format din reprezentanţii federaţiilor membre, pentru a stabili data când va fi declanşată greva generală în toată administraţia publică, respectiv în primării, consilii judeţene, asistenţă socială, finanţe, mediu, muncă, pensii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.