Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toate paturile pentru copii de la Spitalul Judeţean Arad au fost ocupate din cauza valului de viroze

spital, cluj,

Toate paturile pentru copii la de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au fost ocupate, joi, pe fondul unui val de viroze care se înregistrează în ultimele două săptămâni în judeţ, iar medicii fac apel la părinţi să fie înţelegători când aşteaptă mai mult pentru internare, informează Agerpres.

Directorul medical al SCJU Arad, dr. Cătălin Hreniuc, a declarat, joi, că în Secţia Clinică Pediatrie II toate cele 45 de paturi sunt ocupate. Aici sunt internaţi copii de peste doi ani, iar majoritatea celor bolnavi au între 2 şi 7 ani şi sunt diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii de sezon.

Secţia Clinică Pediatrie I, care este în proces de reabilitare, funcţionează cu doar 14 paturi din cele 33, dar toate sunt ocupate. Aici sunt internaţi copii de la 0 la 2 ani.

"Este a doua săptămână în care funcţionăm la capacitate maximă în cadrul secţiilor pentru copii. Medicii pediatri consultă fiecare pacient care se prezintă la spital şi depun eforturi susţinute pentru a asigura locurile necesare copiilor care necesită internare. Zilnic se efectuează şi externări însă locurile sunt imediat ocupate de către micuţii pacienţi care se prezintă în Unitatea de Primire Urgenţe Copii. Facem apel la înţelegere atunci când trebuie să se aştepte mai mult timp pentru internare şi sfătuim părinţii ca atunci când copilul are o problemă de sănătate să se prezinte iniţial la medicul de familie. Acesta este în măsură să vă îndrume către un medic specialist ori, dacă este cazul, să stabilească o conduită terapeutică, la domiciliu", a declarat directorul medical.

Medicii cred că în weekend numărul internărilor va creşte peste capacitatea spitalului. În acest caz, s-ar putea recurge la o soluţie adoptată şi în alţi ani, respectiv internarea a doi copii pe un singur pat.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad au declarat, pentru AGERPRES, că la nivelul judeţului în ultima săptămână au fost înregistrate 1.703 viroze respiratorii, cu 20% mai multe decât în săptămâna anterioară. De asemenea, au fost înregistrate 190 de pneumonii, cu 60% mai multe decât în săptămâna anterioară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.