Comisia Europeană a transmis statelor membre o nouă propunere de modificare şi prelungire a cadrului temporar, ceea ce înseamnă că toate măsurile luate în acest an şi schemele de garanţii pot fi prelungite şi în 2021, a anunţat joi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern, notează Agerpres.
"O veste foarte bună care vine de la Comisia Europeană. Aceasta a transmis statelor membre o nouă propunere de modificare şi prelungire a cadrului temporar. Aceasta înseamnă că măsurile pe care le-am luat în acest an, IMM Invest, cele pentru companii mari, toate schemele de garanţii, pot fi prelungite şi în 2021. Ştim foarte bine că acest cadru temporar era până la 30 iunie 2021. Putem să mergem după această perioadă şi se propune şi introducerea unui instrument de sprijin pentru a compensa o parte din costurile fixe neacoperite ale întreprinderilor cu activitate comercială redusă din cauza focarului de Covid-19. În continuare, şi în 2021, dacă o să fie nevoie, vom veni cu suplimentarea acestor programe, cu suplimentarea garanţiilor şi extinderea perioadei în care pot fi derulate aceste programe", a explicat Cîţu.
Toate schemele de garanţii pot fi prelungite şi în 2021 (Florin Cîțu)
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.470
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
1.470

903
România nu riscă penurie alimentară. Analiza unui expert: piața reacționează speculativ, nu structural
903

2.185
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.185

2.587
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
2.587

144
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
144

28.898
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
28.898

55
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
55

5.321
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.321

251
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
251

224
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
224

3.250
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.250

2.603
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.603

5.294
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.294
















Comentează