Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tom Cruise, star al ceremoniei de închidere al JO2024

marca.com
tom cruise

Actorul Tom Cruise va fi una dintre vedetele ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, care va avea loc în data de 11 august, pe Stade de France, informează RMC Sport, potrivit news.ro

Capul de afiş al filmului "Misiune imposibilă" a fost filmat pentru această secvenţă foarte specială, care va face trecerea la JO Los Angeles 2028.

După două săptămâni de competiţie în Franţa, a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va încheia duminică, 11 august, la ora locală 21:00. Caietul de sarcini al CIO include întotdeauna un moment pentru viitorul oraş gazdă. În culise, organizatorii din Los Angeles 2028 se gândesc la acest moment, care ar trebui să le permită să treacă la următoarele JO. De exemplu, în timpul Jocurilor de la Tokyo, Parisul a difuzat un film cu BMX pe acoperişurile clădirilor din capitală.

Potrivit informaţiilor RMC Sport, Tom Cruise va fi unul dintre personajele principale la ceremonia de închidere. În noaptea de 25 spre 26 aprilie, actorul american a fost văzut pe străzile Parisului de către curioşi. Aflat pe motocicletă, cu părul în vânt, starul din saga "Misiune imposibilă" a făcut o serie de manevre pe străzile înguste ale capitalei, în apropiere de Arcul de Triumf. O maşină se afla în faţa actorului, aflat în plină viteză pe motocicleta sa, cu un detaliu important: un steag alb pe spatele motocicletei.

Scena a fost relatată intens pe reţelele de socializare, provocând reacţii din partea internauţilor şi a presei. Legătura a fost făcută rapid cu filmările pentru "Mission Impossible", care va fi lansat în 2025. Dar nu acesta este motivul pentru care actorul american se afla acolo, notează RMC Sport. Tom Cruise se afla în plin proces de filmare a unei secvenţe care, în timpul ceremoniei de închidere a JO de pe Stade de France, ar trebui să permită trecerea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. Steagul alb ar trebui să permită realizarea unor incrustaţii post-producţie, un procedeu deja utilizat pe Turnul Eiffel în iunie 2021, chiar înainte de trecerea la Tokyo. În acea seară, actorul a fost văzut, de asemenea, pe podul Bir-Hakeim, situat între arondismentele 15 şi 16.

Mijloacele utilizate pentru această filmare au fost mai puţin importante decât cele utilizate pentru filmarea unui film precum "Mission Impossible". Cu Tom Cruise ca vedetă a ceremoniei de închidere, Jocurile Olimpice au o nouă savoare. Spectacolul oferit pentru aceste momente finale este întotdeauna mai puţin impresionant decât la ceremonia de deschidere.

Şi, ca fapt divers, nu este prima dată când Tom Cruise participă la un eveniment olimpic. În 2004, actorul a purtat flacăra... la Los Angeles, înainte de începerea JO de la Atena.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.