Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toma Petcu: OUG privind termoficarea dă dreptul primăriilor să preia acțiunile deținute de stat la societățile producătoare

Inquam Photos / Octav Ganea
Toma Petcu

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunțat vineri că proiectul de ordonanță de urgență care vizează eficientizarea serviciilor de termoficare, supus aprobării Guvernului, dă dreptul primăriilor să preia acțiunile deținute de statul român la societățile producătoare de agent termic, adăugând că trecerea ELCEN la Primăria Capitalei ar urma să fie un prim exemplu în acest sens.

"Creăm prin această etapă cadrul legal pentru a putea eficientiza serviciile de termoficare pe care le furnizează de regulă primăriile către populație. Practic, dăm posibilitatea ca sistemul integrat de termoficare, pentru prima dată acolo unde nu este încă realizat, să fie sub o comandă unică. Comanda primăriilor mi se pare mult mai corect așa, pentru că pe lângă faptul că sunt cei care au legătură direct cu populația, cu consumatorul, au și posibilitatea să atragă fondurile europene pentru modernizarea și retehnologizarea acestor sisteme de transport și de furnizare a energiei termice. Ordonanța dă dreptul primăriilor să preia cu titlul oneros acțiunile deținute de statul român la societățile producătoare de agent termic. Avem mai multe situații în țară unde se poate produce acest lucru. Întrucât discuțiile sunt mai avansate la nivelul Primăriei Capitalei, este posibil ca în acest an ELCEN să fie primul model de transfer cu titlu oneros, dar există această posibilitate și în alte reședințe de județ, cum ar fi Constanța, Galați, Drobeta-Turnu Severin, adică zone foarte importante pentru noi", a declarat Toma Petcu în deschiderea ședinței de Guvern.

Ministrul Energiei a făcut această precizare după ce premierul Mihai Tudose i-a solicitat să prezinte proiectul de act normativ care creează cadrul legal care va permite "trecerea, vânzarea practică a ELCEN către Primăria Capitalei".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.