Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tomac (PMP): PSD se transformă într-un ONG care promovează cultul unui mic dictator

facebook.com
tomac

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că PSD se transformă într-un ONG care are un singur obiectiv, acela de a promova "cultul unui mic dictator".

Citeşte şi: DNA face decapitări ÎN MASĂ la ADP: Şeful de la sectorul 1, trimis în judecată pentru luare de mită

"PSD demonstrează tot mai mult că se îndreaptă cu paşi mari spre transformarea sa într-un ONG care are un singur obiectiv: să promoveze cultul unui mic dictator. Am văzut, sâmbătă, un congres al PSD în care cuvântul democraţie este pur şi simplu scos din vocabularul celor care conduc astăzi acest partid, care guvernează. Nici măcar Stalin nu-şi umilea adversarii, aşa cum a făcut-o Dragnea în acest congres, cel puţin în raport cu Andronescu şi Bănicioiu. Toţi dictatorii mimau aşa-zisa opoziţie, aici nici măcar nu li s-a permis să îşi prezinte punctul de vedere candidaţilor care îi sunt incomozi, un lucru extrem de grav", a spus Tomac.

Liderul PMP consideră că partidul de guvernământ promovează, la ora actuală, mediocritatea, alături de politizarea instituţiilor statului, lucruri care, în opinia lui Tomac, sunt dăunătoare României.

"Observăm că tot ceea ce înseamnă mediocritate în politică este promovat în PSD, este un lucru care ne îngrijorează profund. Spun asta cu simţul răspunderii, pentru că observăm că vând mai multe minciuni, spun că sunt de un an la guvernare, în condiţiile în care din mai 2012 PSD conduce. Asistăm la ora actuală la o politizare fără precedent a tuturor instituţiilor statului. (...) Toate aceste lucruri ar trebui să ne îngrijoreze profund ca societate, pentru că, atunci când un om promovează doar nulităţi în funcţii cheie ale statului, acest lucru devine un pericol pentru toată societatea, pentru că România, în mod automat, este condamnată la subdezvoltare", a mai declarat Tomac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.