Tomac: Trebuie sa acționăm mai hotărât pentru a duce Unirea pana la capăt

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 24-01-2019

Actualizat: 24-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Președintele PMP, Eugen Tomac, a subliniat, de Ziua Micii Uniri, că românii trebuie să acționeze ”mai hotărât pentru a duce Unirea pînă la capăt, asa cum a început cu mult curaj, în urma cu 160 de ani, Domnitorul Cuza”.

”Unirea suntem noi, românii de azi și de mâine, cei care trebuie să acționăm mai hotărât pentru a duce Unirea până la capăt, asa cum a început cu mult curaj, în urma cu 160 de ani, Domnitorul Cuza, pe care îl evocăm astăzi cu respect. Unirea a fost și rămâne dorința noastră pentru viitor, de aceea trebuie să le purtăm veșnica recunoștință înaintașilor noștri care au crezut in Unire și au înfăptuit-o. Unirea a fost, de-a lungul vremurilor, idealul care i-a mânat fără teamă în luptă și temelia care ne-a ghidat pașii in toată construcția noastră identitară ca stat, ca națiune. Unirea a fost inspirația care ne-a insuflat speranța și încrederea că vom izbândi”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri