Real Madrid a confirmat marți prin site-ul oficial că mijlocașul Toni Kroos, câștigător a unui număr impresionant de trofee, a decis să pună capăt carierei sale de fotbalist profesionist după Euro 2024, conform Mediafax.
„Real Madrid dorește să își exprime recunoștința și afecțiunea față de Toni Kroos, un jucător care va rămâne în istoria Real Madrid ca una dintre cele mai mari legende ale clubului nostru și ale fotbalului internațional”, au scris madrilenii, odată cu anunțul retragerii.
Toni Kroos a sosit la Madrid în 2014 și a fost un jucător cheie într-una dintre cele mai de succes perioade din istoria de 122 de ani a lui Real Madrid. Pe parcursul a zece sezoane în care a jucat în culorile clubului, a câștigat 22 de titluri în cele 463 de apariții: 4 Cupe ale Europei, 5 Cupe Mondiale ale Cluburilor, 4 Supercupe ale Europei, 4 titluri în LaLiga, o dată Copa del Rey și 4 Supercupe ale Spaniei.
Pe lângă succesele sale cu Real Madrid, Toni Kroos a fost încoronat campion mondial cu naționala Germaniei la Cupa Mondială din Brazilia 2014.
Cu Bayern Munchen, a câștigat o Cupa Europei, o Cupă Mondială a Cluburilor, o Supercupă europeană, 3 titluri de campion în Bundesliga , 3 Cupe ale Germaniei și 2 Supercupe ale Germaniei.
La nivel individual, Toni Kroos a fost inclus de trei ori în FIFA FIFPRO World 11. De asemenea, a fost ales cel mai bun conducător de joc în 2014 de către IFFHS și a primit Balonul de Aur ca cel mai bun jucător la Cupa Mondială U17 din Coreea în 2007.
„Toni Kroos va rămâne pentru totdeauna în inimile fiecărui madridist datorită măiestriei sale în joc și a faptului că a dat totul pentru tricoul nostru, un exemplu constant al valorilor Real Madridului.”, au mai scris campionii Spaniei.
Președintelelui Real Madrid, Florentino Pérez, a declarat, citat de realmadrid.com, că „Toni Kroos este unul dintre marii jucători din istoria lui Real Madrid și acest club va fi întotdeauna casa lui".































Comentează