Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tot ce se știa se schimbă: Descoperirea în urma căreia savanții au anunțat că viaţa pe Terra a apărut mult mai devreme

planeta pamant

Mai multe fosile microscopice descoperite în Australia într-o rocă datată acum 3,5 miliarde de ani sunt cele mai vechi fosile descoperite vreodată pe Terra şi reprezintă cea mai veche amprentă a unor microorganisme de pe planeta noastră, au confirmat oamenii de ştiinţă potrivit cărora viaţa ar fi apărut probabil mult mai devreme decât se credea până acum, relatează marţi AFP.

Lucrarea publicată luni în cea mai recentă ediţie a revistei ştiinţifice americane Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) sugerează, de asemenea, că ar putea exista viaţă în alte părţi ale Universului, cel puţin sub forma microorganismelor, scrie agerpres.ro.

Citește și: Primarul care a reușit să mobilizeze aproape tot orașul să vină să-și ia rămas bun de la Rege

Cercetătorii de la Universităţile din California şi Wisconsin-Madison au identificat, datorită unei noi tehnologii numită spectrometrie de masă, semnături chimice ale unsprezece exemplare microbiene care aparţin unui număr de cinci specii dintre care unele sunt similare cu cele existente astăzi.

''Acesta este primul cel mai vechi loc de pe planetă din care avem amprenta digitală morfologică şi chimică a vieţii'', a explicat John Valley, profesor de geoştiinţe la Universitatea din Wisconsin, principalul coautor al acestui studiu.

Citește și: Un cunoscut hipermarket se ÎNCHIDE! Proprietarii vor pune lacătul, DEFINITIV, pe magazin, în ianuarie 2018! Ce se va întâmpla cu angajații săi

"De asemenea, am descoperit că există mai multe tipuri de metabolism şi diferite specii cu funcţii biologice diferite - unele produc metan, altele îl consumă sau utilizează energie solară pentru fotosinteză", a precizat acesta pentru sursa citată.

Metanul urma să formeze o parte semnificativă din atmosfera tânărului Pământ, bombardată frecvent de comete, unde oxigenul era rar sau absent.

Citește și: Euro și dolarul se CLATINĂ ușor în fața leului! Cursurile pieței de valutare de marți, 19 decembrie

Unele dintre aceste bacterii, acum dispărute, aparţineau grupului Archaea de microorganisme procariote unicelulare, fiinţe vii fără nucleu. Altele erau asemănătoare speciilor microbiene de astăzi.

Acest studiu sugerează că unele dintre microfosile - denumite astfel deoarece nu sunt vizibile cu ochiul liber - descrise pentru prima dată în 1993 în jurnalul ''Science'' pentru funcţia morfologia lor unică, cilindrică şi filamentoasă, ar fi putut să trăiască într-o perioadă când nu exista încă oxigen pe Pământ.

Citește și: Gabriela Firea REACȚIONEAZĂ! Ce mesaj fals a fost propagat cu privire la primarul Capitalei

Aceste organisme - cu o lăţime de 0,01 milimetri - au format o comunitate de microorganisme foarte bine dezvoltate care probabil nu au constituit zorii vieţii", a mai spus profesorul Valley.

Faptul că mai multe tipuri de microbi trăiau deja acum 3,5 miliarde de ani ''ne indică faptul că viaţa pe Terra a apărut mult mai devreme, fără ca cineva să ştie exact când, şi confirmă totodată că nu este foarte dificil ca o formă de viaţă primitivă să evolueze către microorganisme mai avansate", a subliniat William Schopf, profesor de paleobiologie la Universitatea din California, un alt coautor al acestei lucrări.

Citește și: Un șef SRI, implicat într-un grav accident de circulație! Acesta a UCIS o femeie! Pe masa cui a ajuns cazul

Pentru el, acest studiu, alături de altele, indică faptul ca viaţa ar putea fi frecventă în cosmos. Concluziile cercetărilor publicate în 2001 de echipa profesorului Valley au sugerat că oceanele cu apă lichidă existau acum 4,3 miliarde de ani, cu peste 800 de milioane de ani înainte de fosilele descrise în această lucrare şi cu doar 250 de milioane de ani după formarea Pământului. "Nu avem nicio dovadă directă că viaţa exista acum 4,3 miliarde de ani, însă nu există niciun motiv pentru care să credem că acest lucru nu ar fi fost posibil. Este ceva ce cu toţii am dori să aflăm'', a mai spus Valley.

Studii publicate în septembrie în revista britanică ''Nature'' au scos la iveală descoperirea unor potenţiale indicii ale vieţii de acum 3,95 miliarde de ani, cele mai vechi până în prezent, însă acestea urmează să fie confirmate.

Citește și: Lovitură pentru mii de salariați! O importantă fabrică a intrat în faliment – sunt DOAR patru în toată țara

Microfosilele au fost identificate în granule de grafit - o formă de carbon - prezente în roci sedimentare vechi, descoperite în Australia de Vest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.