Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat marţi că tot mai mulţi britanici regretă Brexit-ul, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Se pare că există mai mulţi britanici care ar fi preferat să rămână decât să iasă" din Uniunea Europeană, a spus Lagarde la o conferinţă la Washington.
"Cred că există regrete în multe părţi din Europa. Cred că există mai multe regrete în Marea Britanie decât în urmă cu şase luni", a spus ea într-o discuţie la tribuna Bibliotecii Congresului SUA.
"Există o mai mare conştientizare acum că vor fi mai multe pierderi din cauza Brexit-ului decât a fost preconizat şi decât s-au aşteptat cei care au făcut campanie" pentru ieşirea Marii Britanii din UE, a insistat ea.
Directoarea FMI a semnalat de asemenea cu optimism că, "legal", Marea Britanie are posibilitatea de a renunţa să mai iasă din UE fără a mai avea nevoie de acordul altor state membre, aşa cum a transmis marţi avocatul general al Curţii de Justiţie a UE.
Există "un mijloc perfect legal de a revoca Articolul 50, o dispoziţie conform căreia Marea Britanie se retrage", a adăugat Legarde.
Întrebată dacă acest lucru este şi viabil, ea a răspuns că "cel puţin este legal".
Tot mai mulţi britanici regretă Brexit-ul, crede Christine Lagarde
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

649
Europa, abia pe locul patru în ordinea priorităților Washingtonului: Ambasadorul SUA la NATO cere Vestului să-și mute forțele spre Est, unde ar putea izbucni un conflict
649

106
Premierul spaniol Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârşitul lui iulie
106

1.174
Ucraina adoptă legea cerută de Ungaria pentru avansarea aderării la UE. Ce efecte poate avea pentru comunitatea românească
1.174

35
Vatican: Papa Leon va fi internat marți, înaintea operației la plămâni
35

29
Uniunea Europeană lansează o misiune de sprijin pentru securitatea Libanului
29

32
OPEC reduce din nou estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026
32

51
Livrările de interceptoare Patriot către Polonia vor întârzia. Anunțul unui general polonez
51

2.557
VIDEO Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa lansează un mesaj ferm Rusiei: "Dacă cineva este suficient de nebun să ne atace, vom lupta"
2.557

2.767
Răspunsul Europei, după ce Donald Trump și Vladimir Putin au ajuns la un acord: Sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei
2.767

7.966
Miliardele lui Abramovich, șterse din contabilitate printr-o semnătură: Dezvăluiri explozive despre implicarea gigantului Deloitte
7.966

4.692
Donald Trump a ieșit triumfalist și a anunțat un acord cu Putin, dar este contrazis direct de la Kremlin: Armistițiul acordat Ucrainei va fi doar în ziua alegerilor
4.692

53
Uraganul Simon amenință costele Mexicului
53

67
Un avion de antrenament al armatei pakistaneze s-a prăbușit - Nu există supraviețuitori
67
















