Pilotul-erou: aviatorul care a doborât drona de vineri a dat jos și drona de sâmbătă / Identitatea sa rămâne un mister

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-07-2026 09:54

Actualizat: 25-07-2026 10:02

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Apararii

Același pilot român, aflat la manșa aceleiași aeronave F-16 și ajutat de același coleg, a doborât sâmbătă dimineață o nouă dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al României, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

A doua intervenție

Identitatea pilotului nu a fost făcută publică de Ministerul Apărării Naționale. Autoritățile nu au comunicat nici indicativul său de zbor sau o fotografie a militarului.

Este a doua intervenție reușită a militarului în mai puțin de 24 de ore, după ce vineri a neutralizat o dronă deasupra județului Buzău.

Șeful Statului Major al Apărării i-a elogiat pe cei doi piloți români care au participat la prima misiune. Pilotul care a atacat și a doborât prima dronă are gradul de căpitan, iar cel care l-a asistat este locotenent. Ambii au mai puțin de 28 de ani.

„Sunt minunați! Mi-aș dori să am în toată flota aeriană oameni ca ei”, a declarat Gheorghiță Vlad, vineri.

„Doi oameni tineri care și-au făcut datoria și care au dovedit încă o dată că școala de pilotaj și aviația română sunt la nivel superior”, a adăugat generalul.

Urmează să fie decorat?

Militarii care au coordonat de la sol interceptarea sunt, de asemenea, ofițeri tineri, cu grade de sublocotenent și locotenent.

Generalul Gheorghiță Vlad a declarat că își dorește ca pilotul să primească o decorație națională pentru modul în care a executat misiunea. În cazul în care acesta nu va fi decorat la nivel național, șeful Armatei a precizat că îl va recompensa în cadrul instituției militare.

Incidentul de sâmbătă

Sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat sâmbătă, 25 iulie, la ora 08:22, o dronă care evolua în zona frontierei cu Ucraina și care a pătruns neautorizat în spațiul aerian național.

Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au interceptat ținta și au aplicat procedurile de identificare și neutralizare.

Drona a fost doborâtă într-o zonă nepopulată din apropierea frontierei. Echipe ale Ministerului Apărării urmează să ajungă la locul impactului pentru verificări și pentru recuperarea fragmentelor aparatului.

Prima intervenție a avut loc vineri, 24 iulie

O aeronavă F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene de la Fetești, aflată într-o misiune de Poliție Aeriană, a urmărit drona care pătrunsese în spațiul aerian național.

Pilotul a angajat ținta cu o rachetă aer-aer și a neutralizat-o deasupra unei zone nepopulate din apropierea localității Padina, județul Buzău.

La mai puțin de 24 de ore, același pilot, la manșa aceluiași avion F-16 și asistat de același coleg, a fost implicat în interceptarea și doborârea noii drone în apropierea frontierei cu Ucraina.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură16°C
Variabil
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri