Tradiţii şi culturi din mai multe ţări, prezentate de studenţii străini ai Universităţii 'Dunărea de Jos'

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 28-10-2025 15:35

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia.org

Studenţii străini ai Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi vor aduce în faţa publicului tradiţii, gastronomie, dansuri, costume şi simboluri autentice din ţările lor de origine, în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului "Inovare Culturală Studenţească Gălăţeană", programat joi, 30 octombrie, informează, marţi, Universitatea "Dunărea de Jos".

Evenimentul, organizat de Liga Studenţilor Străini din Galaţi, reuneşte participanţi din mai multe ţări într-o atmosferă de sărbătoare interculturală şi prietenie, având ca scop promovarea diversităţii, solidarităţii şi dialogului între culturi, precizează sursa citată.

Programul include momente artistice, prezentări tematice şi standuri culturale, prin care vor fi prezentate obiceiuri, tradiţii şi specificul gastronomic al ţărilor reprezentate.

Despre eveniment

"Prin acest eveniment dorim să arătăm că Galaţiul este nu doar un centru universitar performant, ci şi un spaţiu deschis, în care culturile se întâlnesc şi se îmbogăţesc reciproc", a declarat Aljabwobi Hatem Sharyan Sharyan Mosed, reprezentant al Ligii Studenţilor Străini din Galaţi.

Manifestarea face parte dintr-o serie de proiecte extracurriculare menite să încurajeze integrarea studenţilor străini în mediul academic şi comunitatea locală, promovând în acelaşi timp identitatea culturală şi spiritul inovator al tinerilor veniţi din străinătate.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, în colaborare cu Liga Studenţilor Străini din Galaţi şi va avea loc în Holul Rectoratului, joi, cu începere de la ora 12:00.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri