Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tradiţiile şi obiceiurile etniilor, celebrate la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

ziua maghiarilor

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud organizează sâmbătă, în curtea Complexului Muzeal, festivalul "Etnii şi tradiţii unite", la care vor participa ansambluri folclorice reprezentând comunităţile de maghiari, saşi şi rromi din judeţ, potrivit informaţiilor postate pe pagina de socializare a Prefecturii.

Vor fi prezentate dansuri şi cântece specifice, va avea loc o degustare de produse culinare pregătite după reţetele fiecărei etnii, iar meşteşugarii îşi vor arăta talentele în faţa spectatorilor, potrivit Agerpres.

La eveniment sunt invitaţi şi refugiaţi ucraineni stabiliţi în zonă.

Festivalul este organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria municipiului Bistriţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.