DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Trafic Rutier la Frontiera Albastră, acţiune comună a poliţiştilor români, bulgari şi sârbi

enational.ro
politia romana

Poliţişti români, bulgari şi sârbi au participat vineri la o acţiune comună pe străzile din Craiova, derulată în cadrul proiectului 'Trafic Rutier la Frontiera Albastră', care are ca principal obiectiv realizarea unui schimb de experienţă între poliţiştii din cele trei ţări. Potrivit IPJ Dolj, acţiunea derulată vineri la Craiova este cea de-a XIV-a misiune de acest fel şi a avut ca scop cunoaşterea reciprocă a bunelor practici cu privire la controlul în trafic al autovehiculelor, constatarea încălcării legislaţiei rutiere în vigoare şi luarea măsurilor legale, totodată fiind purtate discuţii între poliţişti referitoare la diferenţele legislative din cele trei ţări.

Spre exemplu, poliţiştii bulgari au precizat că, de la începutul anului, persoanele care nu achită sancţiunea contravenţională în termen de 30 de zile, vor avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. O altă diferenţă a legislaţiei bulgare în domeniul rutier este şi limita de alcool permis la volan, aceasta fiind de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat, spre deosebire de cea română, care precizează că, după o valoare de 0.10 mg/l alcool pur şoferii sunt sancţionaţi contravenţional cu amendă, iar la o valoare de 0.41 mg/l în aerul expirat fapta constituite infracţiune.

Echipajele mixte constituite din poliţişti români, bulgari şi sârbi au acţionat pe b-dul Dacia din municipiul Craiova, iar în cadrul activităţilor desfăşurate au verificat 45 autovehicule in trafic, fiind constatate 18 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 5.400 lei pentru lipsa ITP, neportul centurii de siguranţă, pentru conducere sub influenta alcoolului (un şofer din Vâlcea a fost depistat cu o alcoolemie de 0.39 mg/l alcool pur în aerul expirat), pentru lipsă documente şi pentru lipsă asigurare obligatorie, conform Agerpres. "Acţiunile de acest gen sunt de o importanţă deosebită pentru asigurarea continuităţii cooperării româno-bulgare-sârbe, concluzionând-se că deschiderea manifestată din partea conducerii celor trei instituţii privind participarea la acţiunile comune face dovada că putem vorbi de instituţii de aplicare a legii specifice secolului XXI, ceea ce a condus la o cooperare transfrontalieră modernă şi flexibilă", precizează IPJ Dolj într-un comunicat de presă.

La acţiunea de vineri, din Craiova, au luat parte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj - Serviciul Rutier şi Poliţia municipiului Calafat, instituţia iniţiatoare a proiectului, Direcţia Regională de Poliţie Vidin (Bulgaria) şi Direcţia Regională de Poliţie Zajecar (Serbia).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.