Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, căutat de autorităţile din Austria şi România, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, informează, luni, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.
La controlul de frontieră, s-a constatat că pe numele bărbatului sunt emise două alerte de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autorităţile din Austria, respectiv de către autorităţile din România, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Traficant de migranţi căutat de autorităţile din Austria şi România, depistat de polițiștii de frontieră gălățeni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

60
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
60

738
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
738

11
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
11

33
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
33

1.878
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
1.878

1.835
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
1.835

12
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
12

25
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
25

1.424
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.424

458
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
458

13
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
13

28
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
28

50
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
50















Comentează