Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traficanții de droguri nu se sperie nici de NATO: un laborator de Ecstasy a fost descoperit lângă o bază militară

laborator droguri baza nato belgia

Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene despre care se ştie că găzduieşte o parte a arsenalului nuclear aflat la dispoziţia NATO, a indicat marţi seară Ministerul Apărării, transmite AFP. Un comunicat al parchetului din provincia belgiană Limbourg (nord) menţiona cu câteva ore mai devreme că laboratorul clandestin, descoperit săptămâna trecută, se situa 'pe domeniul militar'. 'Miercuri, 22 iunie 2022, poliţia locală din Campine a descoperit un laborator de droguri sintetice, situat pe domeniul militar (NATO) de la Peer', şi 'utilizat pentru producerea de MDMA' (Ecstasy), afirmă comunicatul.

Acesta precizează că laboratorul 'a fost destructurat de serviciile specializate ale poliţiei federale, în colaborare cu Institutul naţional de criminologie (NICC) şi cu Protecţia civilă'. S-ar părea că 'o casă vecină' ar fi implicată în crearea acestui laborator clandestin. Ministerul Apărării belgian a corectat în cursul serii informaţia dată de parchet, precizând pentru AFP că laboratorul se situează 'pe un fost teren militar, în proximitatea bazei', dar nu chiar pe teritoriul acesteia.

Baza, aparţinând aviaţiei belgiene, se află la Kleine-Brogel din comuna Peer şi este cunoscută pentru găzduirea de arme nucleare americane în cadrul dispozitivului de apărare al NATO, împreună cu alte baze în Europa.

Încă de la sfârşitul anilor 1980, un ministru belgian recunoscuse prezenţa de arme nucleare la baza din Kleine-Brogel, unde activează un contingent al armatei americane, însă numărul acestor arme nu a fost precizat niciodată.

Împrejurimile bazei (un larg perimetru de circa 4 km pe 3 km, conform unei purtătoare de cuvânt a Apărării) sunt cu regularitate scena unor manifestaţii ale pacifiştilor şi ecologiştilor, care denunţă această lipsă de transparenţă.

În 2019, deputatul belgian Samuel Cogolati (Ecolo) estima că 'între 10 şi 20' de focoase nucleare sunt depozitate sub control american la această bază.

Provincia Limbourg, situată la graniţa cu Ţările de Jos şi la mijlocul distanţei între portul Anvers şi bazinul Ruhr din Germania, este o zonă în principal rurală folosită de traficanţi pentru depozite sau laboratoare clandestine de transformare de droguri.

Conform parchetului belgian, două persoane au fost reţinute în momentul descoperirii laboratorului. Cei doi suspecţi, puşi în libertate după ce au fost interogaţi de anchetatori, 'nu sunt angajaţi ai Ministerului Apărării', a precizat aceeaşi sursă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.