Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a crescut cu 9,25%

port constanta

Traficul total de mărfuri înregistrat în primele 11 luni ale acestui an în portul Constanța și portul Mangalia a crescut cu 9,25%, ajungând la 61,14 milioane tone, față de 55,9 milioane tone în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Administrația Porturilor Maritime, din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 47,24 milioane tone (creștere de 6,54%), iar cel fluvial a reprezentat 13,9 milioane tone (creștere de 19,6%), conform Mediafax.

O creștere importantă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de 18,3%. Dacă anul trecut, în primele unsprezece luni, traficul de cereale a fost de 16,60 milioane tone, de la începutul lui 2019 până la finalul lunii noiembrie, cantitatea de cereale a depășit 19,64 milioane tone.

Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri importante de trafic în primele 11 luni ale acestui an sunt: petrol brut 7,31 milioane tone (față de 6,71 milioane tone), articole diverse 6,10 milioane tone (față de 6,05 milioane tone), produse petroliere 5,78 milioane tone (față de 5,38 milioane tone), minereuri de fier și deșeuri de fier 4,54 milioane tone (față de 3,84 milioane tone), minereuri de fier și deșeuri neferoase 3,64 milioane tone (față de 3,62 milioane tone),combustibili minerali solizi 3,58 milioane tone (față de 3,38 milioane tone), îngrășăminte 3,57 milioane tone (față de 2,73 milioane tone), produse metalice 2,35 milioane tone (față de 2,12 milioane tone).

Scăderi de trafic au fost semnalate în primele 11 luni din 2019 pentru următoarele grupe de mărfuri față de primele unsprezece luni 2018: semințe uleioase 1,98 milioane tone (față de 3,12 milioane tone), produse chimice 0,6 milioane tone (față de 0,7 milioane tone), echipamente, mașini 0,3 milioane tone (față de 0,4 milioane tone).

Traficul de containere a rămas constant în perioada analizată, la 6,09 milioane tone marfă în 2019, față de 6,04 milioane tone marfă în primele 11 luni 2018.

Ponderea traficului de mărfuri este reprezentată astfel în înregistrările statistice ale CN APM SA Constanța: cereale 32,1%, petrol brut 12%, articole diverse 10%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier și deșeuri de fier 7,4%, minereuri și deșeuri neferoase 6%, combustibili minerali solizi 5,9%, îngrășăminte 5,8%, produse metalice 3,9%, semințe uleioase 3,3%.

În primele unsprezece luni ale anului 2019, au ajuns în porturile maritime românești 13.398 nave (12.559 nave la unsprezece luni 2018), din care 3.843 nave maritime și 9.555 nave fluviale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.