Tragedia din Rahova se poate repeta? Prefectul Capitalei cere modificarea legislației: 'Procedura Distrigaz este oarecum greșită'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-10-2025 10:54

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, consideră că procedura prin care compania Distrigaz intervine în cazurile de sesizări privind miros de gaze este „oarecum greșită”, sugerând că legislația ar trebui modificată pentru a preveni noi tragedii similare celei din Rahova. El a fost întrebat, joi, la Digi24, dacă a discutat cu oficialii Distrigaz despre modul în care care angajaţii companiei au intervenit la sesizarea locatarilor din zona Calea Rahovei şi care doar au oprit gazele şi au pus sigiliu, fără să facă verificări suplimentare pentru a constata de unde vine mirosul puternic de gaze. 

„Procedura ştiţi care este - mai întâi opresc gazele, apoi se sigilează, mai departe ar trebui să verifice firme autorizate. Îmi dau şi eu seama că există o problemă în tot acest proces, care va trebui evaluată în perioada următoare să vedem ce se poate face ca să preîntâmpinăm astfel de situaţii. Nu i-am întrebat de ce nu au făcut verificările, ştiind că asta este procedura în momentul de faţă, dar este clar că procedura este oarecum greşită”, a răspuns prefectul Capitalei, Andrei Nistor.

„Probabil că e nevoie de modificarea legii”

El a afirmat că „probabil” este nevoie de modificarea legislaţiei în acest sens.

„Probabil că da (n. red. este nevoie de modificarea legilaţiei), din punctul meu de vedere de nespecialist în acest domeniu bănuiesc că da. Cu siguranţă, trebuie analizat de către specialişti şi văzut ce putem face mai bine pe viitor astfel încât să nu se întâmple. Am înţeles că lumea deja sesizează mult mai multe astfel de cazuri, probabil este şi speriată şi pe bună dreptate, primesc anunţurile de la 112 şi văd că apar tot felul de relatări de scurgeri de gaze. Până acum, zilele acestea, toate au fost soluţionate ok, multe dintre ele nici măcar nu s-au adeverit a fi gaze, dar e bine că lumea sună, autorităţile îşi fac treaba şi verifică”, a afirmat Nistor. 

Prefectul Capitalei a precizat că încă nu a vorbit cu oficialii Distrigaz, dar că urmează să o facă, în condiţiile în care a solicitat să fie făcute controale la conductele de gaze.

„Nu am vorbit încă (n. red. - cu oficialii Distrigaz), dar urmează să fac acest lucru. Momentan, focusul este pe zona respectivă, ştiu că Distrigaz a realizat şi probe de presiune în branşamentele respective. Important este să se dea drumul la gaz şi la blocurile din acea zonă şi se lucrează în acest sens. Din cele 1.700 de persoane vreo 10% nu au reviziile făcute. Deci urmează să se întâmple toate aceste lucruri”, a conchis prefectul Capitalei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri