Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tragedie feroviară în India: noul bilanț a crescut la 261 de morţi şi 900 de răniţi

abcnews.go.com
accident tren india

Bilanţul deceselor în accidentul feroviar de vineri din India a crescut la 261 de morţi şi 900 de răniţi. Accidentul, cel mai grav pe liniile ferate din ultimele două decenii în ţara asiatică, care s-a soldat în urma coliziunii a trei trenuri vineri în Odisha Balasore, transmit agenţiile de presă, citat de Agerpres.

''Conform informaţiilor primite până în prezent, sunt 261 de morţi'', a precizat într-un comunicat divizia de sud-est a Căilor Ferate indiene.

Noul bilanţ survine după ce autorităţile au încheiat sâmbătă dimineaţa eforturile de căutare şi salvare în districtul Balasore, statul Odisha, unde două trenuri de pasageri şi un al treilea tren de marfă au fost implicate într-o coliziune vineri seara.

Autorităţile au anunţat o zi de doliu în acest stat din estul ţării şi despăgubiri de peste 12.000 de dolari pentru cei decedaţi, aproximativ 2.500 de dolari pentru cei grav răniţi şi 606 dolari pentru cei cu răni uşoare, iar premierul indian Narendra Modi a anunţat că va vizita sâmbătă zona accidentului.

Acesta este cel mai grav accident feroviar din India din ultimele două decenii, după ce, în august 1999, două trenuri s-au ciocnit în statul Bengalul de Vest din nord-estul ţării, provocând moartea a 288 de persoane. Aproximativ 800 de persoane au murit în 1981, când un tren a deraiat în timp ce traversa un pod şi a plonjat într-un râu în statul nordic Bihar.

Reţeaua feroviară din India este, cu 68.000 de kilometri de cale ferată, a patra cea mai lungă din lume, după Statele Unite, Rusia şi China, are aproximativ 21.650 de trenuri şi 7.349 de staţii în întreaga ţară şi transportă zilnic aproximativ 23 de milioane de pasageri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.