Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tragedie în Marea Barents: 14 marinari ruși au ars de vii la bordul unui submarin aflat în misiune în regiunea Murmansk

Agerpres
submarin USS Indiana

Paisprezece marinari şi-au pierdut viaţa în incendiul izbucnit la bordul unui submarin destinat cercetărilor în apele teritoriale ruse, a indicat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit AFP şi Reuters.

Accidentul, conform ministerului, s-a produs luni la bordul unui submersibil destinat studierii mediului marin (subacvatic) şi fundului oceanelor. Circa 14 persoane şi-au pierdut viaţa, marinari ai armatei ruse, care s-au intoxicat în urma incendiului.

Citește și: Verdict DRAMATIC al medicilor privind starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu

Incendiul a izbucnit în timpul unei operaţiuni de colectare a datelor despre fundul mării, potrivit armatei ruse, care a precizat că incendiul a fost stins, iar submarinul a revenit la baza sa din Severomorsk, regiunea Murmansk, de pe coasta de sud a Mării Barents.

O anchetă a fost declanşată pentru a se stabili cauzele care au dus la izbucnirea incendiului soldat cu victime, notează TASS, Interfax şi RIA Novosti, citând surse ale Ministerului Apărării rus.

Citește și: Președintele Tribunalului Timiș, scrisoare care provoacă CUTREMUR în magistratură

Actualul incident aminteşte de tragedia din 12 august 2000, când submarinul nuclear Kursk s-a scufundat în Marea Barents cu întregul echipaj de 118 de persoane, după două explozii produse la bordul său, la începutul primului mandat al preşedintelui Vladimir Putin.

Douăzeci şi trei de marinari au supravieţuit câteva zile, dar au murit împreună cu restul echipajului, deoarece nu au fost salvaţi la timp. Acest acccident rămâne până în ziua de astăzi drept cea mai gravă catastrofă pe care a cunoscut-o marina rusă şi aruncă o umbră asupra preşedintelui Vladimir Putin, criticat dur pentru modul în care a gestionat acel caz, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.